La câteva zile după dispariţia celui care a fost premier al Franţei, între 1988-1991, Michel Rocard (85 de ani), considerat fiind „o mare şi frumoasă figură a Republicii” şi care „niciodată nu a jucat contra familiei sale politice”, cum l-a omagiat Francois Hollande, în alocuţiunea sa de aproximativ 25 de minute, s-a readus în discuţie ultimul interviu al fostului locatar de la Matignon, pentru „Le Point”, în evidenţă fiind puse două surse majore ale deteriorării vieţii sociale: dependenţa politicii contemporane de media şi presiunea pe care fluxul de informaţie o exercită asupra oamenilor politici. Cugetările lui Michel Rocard sunt interesante, invitând la reflecţie. În acest cotext este de-a dreptul descumpănitor ce se întâmpă în Marea Birtanie, după ceea ce s-a numit „Brexit”: Cameron, Johnson, Farage şi-au anunţat demisiile din motive diferite, încât se poate vorbi de o artă britanică a demisie. Dar asta nu e tot. Editorialiştii tabloidului „The Sun”, care au clamat cu rigoare să fie votat „Leave” încep să regrete. Este vorba de editorialiştii unui tabloid, citit în ţară, cu influenţa lui în rândul lectorilor săi. Kelvin MacKenzie, fost redactor-şef la „The Sun” între 1981 şi 1994, adresându-se cititorilor spune acum că „a dorit să se elibereze de dictatura de la Bruxelles”, dar, în fapt, lucrurile stau altfel. „The Guardian” consideră drept schizofrenie, ceea ce a făcut Boris Johnson, fostul primar al Londrei, partizan al lui Leave, dar şi ceea ce au făcut şi alţii, care au uitat că responsabilitatea morală nu este o vorbă în vânt. Deşi, nu puţini sunt aceia care consideră Brexit o victorie a democraţiei, în timp ce alţii consideră o victorie nu a democraţiei, ci a demagogiei, o victorie a dictaturii populismului şi a egoismului naţiunilor.
