BAC 2015: Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” duce steagul Doljului

1
764

Promovabilitatea a fost de 60,48%. Faţă de 55,78% anul trecut, 48% acum 2 ani şi 42% în 2012. De bacalaureat este vorba. Trend ascendent, aşadar, în condiţiile în care evaluarea lucrărilor scrise, aparţinând elevilor din Dolj, s-a făcut în alte judeţe. Şi în condiţiile în care sistemul de educaţie este unul „inerţial”, cum ne asigură atotştiutorul ministru de resort Sorin Câmpeanu. Au fost 5.591 elevi înscrişi la sesiunea iulie – BAC 2015 şi 3.085 dintre aceştia l-au trecut. Un număr de 330 înscrişi au absentat. Un „top 5” la nivelul Doljului arată astfel: Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” – 100%, Colegiul Naţional „Carol I” – 98%, Colegiul Naţional „Elena Cuza” – 95%; Liceul Teologic Adventist – 94%; Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” – 93%. Port-drapelul învăţământului preuniversitar de stat doljean rămâne pe mai departe Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, condus de prof. Zamfirică Petrescu, pentru care orice adjectiv rămâne de acum palid. Dascăl cu vocaţie din bună croială pedagogică, prof. Zamfirică Petrescu aşează Craiova în topul celor mai performante licee din ţară. Ca şi anul trecut. Dacă e puţin sau mare lucru nu ne pronunţăm. Dar aşa cum se poate citi pe o plachetă ataşată pe unul din pereţii istoricului lăcaş de învăţământ „aici se învaţă carte”. O paranteză: întrebat dacă vor fi făcute schimbări în structura examenului de bacalaureat, ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a venit cu un „înţelept” răspuns, care îi defineşte mandatul anost, în sensul că „o astfel de modificare nu poate promovată, nici prin ordin de ministru, nici prin ordin de guvern, ci prin consultări cu sindicatele, cu elevii, cu asociaţiile de părinţi, fără a exista vreo constrângere de timp”. Cadru universitar, Sorin Câmpeanu, „gândeşte” democratic, numai că prin astfel de consultări am făcut praf sistemul preuniversitar de învăţământ. În Franţa, de la care n-am inspirat, în istoria învăţământului de toate gradele, ministrul de resort Najat Vallaud Belkacem n-a făcut vreo concesie de la proiectul său, în pofida presiunilor imense la care a fost supusă. Dar Sorin Câmpeanu e doar o ofertă vremelnică a foştilor conservatori, acum regăsiţi în ALDE şi nu are vreun proiect consistent, fiindcă nu ştie cât mai stă, gândindu-se la predecesori. Să revenim la BAC 2015 în Dolj: rezultate mai bune ca anul trecut. Încă un detaliu: doar 10 eliminaţi, faţă de 19 anul trecut şi parcă 29 acum doi ani, dar „puriştii” pot fi convinşi, că şi la case mai mari, în UE, astfel de perturbări n-au lipsit. Sigur că se menţin discrepanţe între liceele teoretice (19 la număr) şi cele tehnologice (21 la număr), acestea din urmă minând promovabilitatea la nivelul judeţului. Dar există o certitudine: conştientizarea acestui mare test, care se repetă an de an, conferind o imagine, fie şi mişcată, a învăţământului preuniversitar de stat. Şi pregătirea testului de care vorbeam începe, dacă nu e prea târziu, din primele zile de şcoală ale anului terminal. Poveste ştiută. BAC-ul nu poate fi desacralizat. Fără vorbe de prisos, putem spune că promoţia de absolvenţi 2015, cu doi medaliaţi (media 10), reprezintă un potenţial creativ „made in Dolj” care v-a conta ca resursă umană peste puţină vreme. Mai întâi va asalta învăţământul universitar. Dând Cezarului ce e al Cezarului, cum se spune, expresie nepotrivită, poate, în acest context, merită salutată întreaga conducere a ISJ Dolj şi toţi dascălii doljeni, cu aport în procentul de promovabilitate de 60,48%, cu care nu ne-am mai întâlnit de multă vreme, procent obţinut în nişte condiţii ferme de exigenţă. Clar şi limpede ca lumina unei zile de iulie a fost adevărul ştiut: cine a învăţat a luat.

1 COMENTARIU

Comments are closed.