Vitezomanii, sancţionaţi de poliţişti

0
293

Poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciul Rutier Dolj  împreună cu agenţi ai Poliţiei Oraşului Filiaşi au organizat, în cursul zilei de duminică, o acţiune, în sistem cascadă, pe DN 6 şi DN 65 pentru prevenirea şi combaterea accidentelor generate de nerespectarea de conducătorii auto a regimului legal de viteză instituit pe aceste sectoare de drum, dar şi în scopul conştientizării conducătorilor auto cu privire la importanţa respectării normelor rutiere. În plus, în aceeaşi zi, echipajele Biroului Rutier Craiova au fost prezente pe principalele artere din municipiu, activităţile lor vizând prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie cauzate de nerespectarea culorilor semaforului electric.

„În total, poliţiştii rutieri au constatat 172 abateri de natură contravenţională, pentru care au aplicat amenzi, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002, în sumă totală de 15.320 lei. Astfel, au fost aplicate nouă amenzi pentru nerespectarea culorii roşu a semaforului, alte nouă pentru nerespectarea culorii galben, iar 59 sancţiuni au fost aplicate pentru viteză neregulamentară, fiind reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce 12 permise”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, recordul de viteză înregistrat pe parcursul acţiunii a fost de 125 km/h. Cu atât a fost înregistrat de aparatul radar autoturismul pe care Alexandru S., de 21 de ani, din comuna Mârşani, îl conducea pe DN 6, în localitatea Işalniţa, pe un sector de drum unde viteza maximă era limitată la 50 km/h. Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 630 de lei şi i s-a reţinut permisul în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 zile.