Judecătorul Gabriela Alexandroiu, de la Tribunalul Dolj, preşedintele BEJ Dolj

0
559

Autorităţile din Dolj au intrat din nou în febra activităţilor electorale, de data aceasta pentru organizarea referendumului naţional, care va avea loc în data de 29 iulie a.c. Până în prezent, prin ordin al prefectului, a fost constituită Comisia tehnică, cea care va urmări îndeplinirea măsurilor de organizare şi desfăşurare a referendumului, şi a fost întocmită şi transmisă Tribunalului Dolj lista cu alţi jurişti decât judecători şi procurori, care nu fac parte din nici un partid politic, precum şi lista cu alte persoane decât jurişti, “cu o reputaţie neştirbită”, care nu fac parte din nici un partid politic, din care urmează să fie desemnaţi preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, conform propunerilor transmise de primari. “Instituţia Prefectului a fost obligată ca în termen de 48 de ore de la anunţarea referendumului să depună aceste liste”, a declarat Prefectul Judeţului Dolj, Elena Costea.

De altfel, ieri, a fost stabilită şi conducerea Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Dolj. Astfel, magistratul Gabriela Alexandroiu, preşedinte al Secţiei Penale a Tribunalului Dolj a fost desemnată, prin tragere la sorţi, preşedinte al BEJ Dolj. De menţionat faptul că la referendum preşedinţii birourilor electorale judeţene, municipale şi locale nu vor avea locţiitori. BEC Dolj va funcţiona, ca şi la alegerile locale, în incinta Palatului Administrativ. Potrivit reprezentanţilor Prefecturii, la nivelul judeţului Dolj vor fi disponibile 519 secţii şi localuri de vot, care vor fi delimitate, numerotate şi făcute publice până la data de 12 iulie. “Pentru buna desfăşurare a referendumului şi pentru că termenele sunt foarte strânse, cu aprobarea ministrului Administraţiei, domnul Victor Paul Dobre, vom păstra aceleaşi secţii de votare ca şi la alegerile locale din 10 iunie”, a precizat Elena Costea, prefectul judeţului Dolj.

Pe de altă parte, Primăria Craiova trebuie să organizeze cele 168 de secţii de votare. “A trebuit să ne mobilizăm foarte repede, fiindcă am avut nevoie de 168 de jurişti. În acest sens, am solicitat sprijin domnului Ion Turculeanu, decanul Baroului Dolj, şi aspectul acesta s-a rezolvat. Ni s-a cerut, de asemenea, ca, faţă de alegerile locale, să suplimentăm efectivul de poliţişti locali, care vor supraveghea secţiile”, a declarat, ieri, Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei. Totodată, aceasta a precizat că nu a primit nici o cerere pentru organizarea de mitinguri electorale în Bănie.