Vacanţa s-a încheiat pentru alb-albaştri

0
1313
Universitatea Craiova se reuneşte astăzi, iar peste o săptămână pleacă în cantonament în Austria
Lotul Universităţii Craiova se reuneşte astăzi după-amiază pentru a relua pregătirile în vederea noului sezon, pe cre-l vor începe pe 11 iulie, cu prima manşă din turul 1 preliminar al Europa League. Mâine este programată vizita medicală, la Policlinica pentru Sportivi din Bănie, iar peste o săptămână juveţii pleacă în Austria, unde se vor pregăti timp de 17 zile, la Neustift im Stubaital. Ştiinţa va disputa şi 5 amicale în zonă, 4 dintre ele fiind deja stabilite: cu FC Orenburg (locul 7 în prima ligă din Rusia), pe 22 iunie, cu Qarabağ FK (campioana Azerbaidjanului), pe 25 iunie, pe 28 iunie, cu un adversar care urmează să fie stabilit, cu Ferencváros (campioana Ungariei), pe 1 iulie şi cu Legia Varşovia (locul 2 în prima ligă din Polonia), pe 2 iulie. Ca noutăţi, deocamdată este cert transferul mijlocaşului albanez Kamer Qaka (24 de ani), de la Poli Iaşi, pentru care s-a plătit suma de 150.000 de euro, el semnând pe 4 ani. De asemenea, a fost activată clauza de achiziţionare, de 200.000 de euro, a mijlocaşului elveţian Matteo Fedele. Pe lista disponibilizărilor se află: Stăncioiu, Dimitrov, R. Popa, Donkor, Gardoş, Bic, Cristea, Nuno Rocha şi Meza Colli.
Se negociază transferul unui atacant brazilian
„U” Craiova negociază transferul atacantului brazilian Gleison Wilson da Silva Moreira, de la FC Porto. Acesta a evoluat în sezonul trecut pentru echipa a doua a vicecampioanei Portugaliei, pentru care a marcat 6 goluri şi a oferit 4 pase decisive în 26 de meciuri, în liga secundă. Gleison, care va împlini luna aceasta 24 de ani, este cotat la 450.000 de euro, această sumă fiind oferită şi de Craiova clubului lusitan, care urmează să ofere un răspuns. Gleison evoluează ca atacant de bandă, el urmând să ocupe postul paraguayanului Cesar Meza Colli, de care clubul din Bănie se va despărţi. Format la clubul Red Bull Brasil, Gleison a venit în Portugalia la Portimonense când avea 20 de ani, iar după un sezon a fost transferat de FC Porto, marcând 10 goluri pentru echipa secundă a „Dragonilor”. A fost împrumutat apoi la Pacos Ferreira, Portimonense şi Penafiel, pentru a reveni la satelitul lui Porto, în sezonul trecut.
Cicâldău: „Sunt convins că va urma un sezon mult mai bun”
Mijlocaşul Universităţii Craiova, Alex Cicâldău, este unul dintre cei care va lipsi de la reunire, el fiind cu lotul de tineret în Italia, pentru a pregti Euro 2019. Cicâldău se declară optimist în perspectiva stagiunii următoare la Universitatea Craiova, chiar dacă n-a fost îndeplinit obiectivul în campionatul trecut. Chiar dacă îşi doreşte un transfer peste hotare, jucătorul de 22 de ani nu consideră că este neapărat momentul pentru acest pas în vara aceasta. „Când a început play-off-ul aveam gânduri mari. Dar acum pot spune că a fost un an dezamăgitor pentru noi pentru că am terminat pe locul 4 şi nu ne-am îndeplinit obiectivul. Dar asta este, nu avem ce să mai facem acum. E bine însă că vom juca în Europa League şi sunt convins că pentru Universitatea Craiova va urma un sezon mult mai bun decât cel care s-a încheiat. Orice jucător se gândeşte la un transfer în străinătate în orice pauză competiţională. Dar nu consider că trebuie să plec neapărat acum. În primul rând trebuie să facem un rezultat bun la turneul final, iar apoi vom vedea ce va fi. Eu oricum mai am destul de muncă” a spus Cicâldău pentru Agerpres. Cicâldău a ratat convocarea la naţionala mare din cauza unei accidentări.