Două unități de învățământ din Dolj, la Târgul “Împreună pentru şcoala noastră”

0
947

Pe 29 mai, în toată țara, 30 de școli participă la ediția de vară a Târgului Narada „Împreună pentru școala noastră” pentru a-și autofinanța reparațiile de infrastructură.   Prin această serie de evenimente, organizația Narada mobilizează școlile și comunitățile din jurul acestora și le susține inclusiv cu sprijinul partenerilor din mediul privat pentru a-și rezolva singure urgențele.  La prima ediție,  25 de școli au strâns aproximativ 100 de mii de euro, sumă care a fost dublată de partenerii Narada pentru a ajuta instituțiile să ducă la bun sfârșit îmbunătățirea condițiilor de siguranță pentru elevi. La această ediţie, două instituţii de învăţământ din Dolj participă la acţiune. Este vorba despre Şcolile Gimnaziale din Giurgiţa şi Gângiova. Anul trecut, Doljul a fost reprezentat de Liceul Teoretic “Henri Coandă” din Craiova.

 Pe 29 mai, Narada organizează cel de-al doilea târg „Împreună pentru școala noastră”, pentru a ajuta 30 de unități de învățământ să strângă fondurile necesare reparațiilor de infrastructură care pot afecta siguranța elevilor. În prezent, numai în 11 județe din România numărul școlilor care au rețele electrice mai vechi de 20 de ani se ridică la 1160, iar dintre acestea, peste 100 reprezintă un real pericol pentru siguranța elevilor. În plus, potrivit declarației fostului ministru al educației, Sorin Cîmpeanu, 1,2 milioane de elevi din România învață în școli cu o infrastructură inadecvată. Pornind de la aceste statistici și constatând nevoile de siguranță în școli ce reies din alertele înscrise pe HartaEdu, Narada acționează prin organizarea celei de a doua ediții a târgului „Împreună pentru școala noastră”. Pe 29 mai, în cadrul târgurilor organizate în fiecare școală, unitățile de învățământ mobilizează comunitățile pentru a participa și a cumpăra produsele puse în vânzare. Banii adunați vor fi și de această data supuși unui mecanism de dublare, susținut de partenerii Narada, Bergerat Monnoyeour și Ipso Agricultură, și vor fi folosiți pentru finanțarea unor alerte de tipul schimbarea pardoselii și a acoperișului într-o școală, instalarea unui sistem de securitate, reabilitatea instalației electrice, construirea unui teren de sport sau a unor spații de învățare și de joacă pentru copii. Cuvântul cheie din ADN-ul misiunii noastre este mobilizarea. Anul trecut, când am pus prima dată pe masă ideea organizării unui târg școlar, mulți au zâmbit și nu ne-au dat sorți de izbândă. Poate că cea mai mare binecuvântare a noastră, pentru care suntem extrem de recunoscători, este faptul că tot timpul am întâlnit oameni curajoși, capabili să mute munții din loc atunci când își propun să facă un lucru bine. Acesta este și cazul profesorilor cu care am lucrat. S-au mobilizat exemplar și au mobilizat la rândul lor comunitățile, astfel încât au reușit până azi să-și finanțeze alertele cu banii strânși la târg. De exemplu, Liceul cu program sportiv din Alba Iulia a reușit să strângă într-o singură zi 10 mii de euro. Au încheiat un contract pentru un teren de sport sintetic și au făcut mai departe demersuri la primărie pentru a primi finanțare ca să-l acopere. Cu astfel de oameni lucrăm noi, ceea ce mi se pare extraordinar! Și îmi doresc ca și anul acesta să menținem energia mobilizării și implicării astfel încât să reușim să facem mai multe lucruri împreună în comunitate,” declară Raluca Jianu, CEO Narada. Ea precizează, de asemenea, că nu putem vorbi despre învățământ modern și competențe digitale atâta vreme cât încă există școli în România ale căror tavane stau să cadă sau care au ars în întregime din cauza unei instalații electrice mult prea vechi și nereabilitate vreodată. Și mai ales că, într-un sistem de învățământ slab finanțat, cu nevoi foarte mari, toate aceste situații pun în pericol siguranța copiilor la școală, un mediu care ar trebui să fie prin definiție sigur, primitor și un adevărat mecanism de dezvoltare și evoluție spre viitor. Una dintre soluțiile identificate de Narada este ca școlile să învețe lecții foarte importante de sustenabilitate și autonomie precum lidership și fundraising, abilități extrem de importante într-o societate în care #EokSafacemNoiRezultatele pozitive ale acestor inițiative Narada s-au văzut încă de la prima ediție a târgului „Împreună pentru școala noastră” din cadrul campaniei „Salvează o școală”. Desfășurată cu puțin înainte de Crăciun, în 25 de școli din întreaga țară, seria de târguri a fost un real succes, școlile reușind să strângă aproximativ 100 de mii de euro, bani dublați de partenerii Narada pentru ca rezultatul să fie condiții de siguranță mai bune pentru elevii din România. Numai anul trecut, Narada a intervenit în școlile din România, creând impact în viețile a peste 50 de mii de copii, a rezolvat aproape 200 de alerte înscrise pe platforma sa, HartaEdu, investind peste 3 milioane de lei în educație.