Arena sportivă care se ridică pe amplasamentul fostului Stadion al Tineretului, Casa Memorială „Elena Farago”, noul terminal al Aeroportului Internaţional Craiova, sediul Clinicii de pediatrie a Spitalului „Filantropia” şi al Centrului maternal „Sf. Ecaterina” sunt şantiere în lucru, toate trecute la pas de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, în ultimele zile. Tema discuţiilor cu reprezentanţii constructorilor, aceeaşi peste tot – stadiul lucrărilor aflate în plină desfăşurare, calitatea acestora, încadrarea în graficele stabilite şi impunerea unui ritm cât mai alert.