Viktor Orban, felicitat pentru succesul din alegeri

0
368

Mai mulţi lideri politici din Europa l-au felicitat pe premierul ungar Viktor Orban pentru succesul din alegerile parlamentare de duminică, după ce alianţa de guvernământ Fidesz – Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) a obţinut aproape 49% dintre voturi. Preşedintele sârb Aleksandr Vucici a fost printre primii care l-au felicitat pe Orban, prin intermediul unei scrisori: “Maghiarii au ales un lider devotat muncii şi construirii unui viitor paşnic şi prosper pentru poporul său. Deciziile grele, dar bine întemeiate, pe care Orban le-a luat în acest scop arată că înţelepciunea şi experienţa politică pot duce ţara mai departe. Relaţiile sârbo-ungare nu au fost niciodată atât de bune ca în ultima vreme. Totodată, relaţiile bilaterale economice, comerciale şi de investiţii deschid calea pentru progresul Serbiei. Aş dori să vă mulţumesc dumneavoastră şi guvernului pentru ajutorul pe care îl oferiţi Serbiei în drumul spre Europa”. Liderii formaţiunilor de dreapta din Franţa, Italia, Israel şi Olanda l-au felicitat pe Viktor Orban. Marine Le Pen, fostul lider al partidului francez Frontul Naţional, a catalogat rezultatul de duminică drept “o victorie extraordinară şi clară”. “Valorile îndoielnice şi imigraţia în masă pe care UE le predică au fost din nou respinse. Naţionaliştii pot avea o majoritate în Europa în urma alegerilor din 2019”, a spus Le Pen. Matteo Salvini, liderul formaţiunii de extremă dreaptă Liga Nordului, a transmis că “Ungaria a votat cu inima şi cu mintea, ignorând ameninţările de la Bruxelles şi miliardele lui [George] Soros”. Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a sunat pe Viktor Orban pentru a-l felicita şi pentru a-l invita în Israel în viitorul apropiat. În luna iulie a anului trecut, Netanyahu a vizitat Ungaria, o premieră în ultimele decenii pentru un şef de guvern israelian. Premierul ceh Andrej Babis a transmis, prin intermediul contului de Twitter, că victoria partidului Fidesz în alegeri este “convingătoare” şi şi-a exprimat dorinţa de a colabora cu Viktor Orban atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul Uniunii Europene şi al Grupului de la Vişegrad. Horst Seehofer, liderul Uniunii Creştin Sociale (CSU), parte a alianţei de guvernământ din Germania, a declarat că l-a privit întotdeauna pe Viktor Orban ca pe un partener, care “a apărut ca un luptător al rezistenţei faţă de dictatura comunistă şi a menţinut încrederea alegătorilor săi de atunci”. “Uniunea Europeană trebuie să se străduiască să menţină relaţii bilaterale rezonabile cu statele membre, în special cu cele mai mici, cum ar fi Ungaria. Nu am fost de acord niciodată cu politicile arogante şi paternaliste”, a spus Seehofer, care ocupă funcţia de ministru german de Interne. Premierul polonez Mateusz Morawiecki l-a felicitat pe Viktor Orban pentru “cea de-a treia victorie consecutivă” în alegerile parlamentare. “Calea spre reformă nu este niciodată simplă. Susţinerea de care se bucură arată că merită efortul”, a transmis Morawiecki. Cancelarul austriac Sebastian Kurz l-a felicitat pe Orban şi a precizat că “Ungaria este un important vecin şi partener economic pentru Austria”, adăugând că vizează continuarea cooperării cu premierul ungar. Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al guvernului german, a transmis că Angela Merkel l-a felicitat pe Viktor Orban “în maniera uzuală”, adăugând că Ungaria poate conta pe Germania ca partener de încredere în abordarea problemelor bilaterale. Cancelarul german a subliniat că problemele din relaţiile dintre cele două ţări, precum migraţia, nu pot fi trecute cu vederea. Cu toate acestea, Merkel şi Germania vor să dezvolte legăturile bilaterale “în cadrul UE şi în baza valorilor europene”, a adăugat Seibert. Premierul croat Andrej Plenkovici a transmis printr-o scrisoare că “legăturile istorice croato-maghiare sunt prezente în relaţii politice, economice şi culturale foarte strânse”.