Şofer arestat după ce, băut şi fără permis, a provocat un accident mortal

0
368

Un tânăr de 21 de ani, din comuna Ciupercenii Noi, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, în baza mandatului emis pe numele său de Judecătoria Calafat, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. În urmă cu o săptămână, tânărul, la volanul unui autoturism Renault, băut şi fără permis, a provocat un accident de circulaţie în urma căruia un tânăr de 20 de ani, din aceeaşi localitate şi-a pierdut viaţa.

accidentMai exact, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj pe 31 martie a.c., la ora 23.45, pe DJ 553A, în localitatea Smârdan, Costinel Laurenţiu Croitoru, de 21 de ani, din comuna Ciupercenii Noi, în timp ce conducea un autoturism marca Renault, din direcţia Ciupercenii Noi către Calafat, fără a poseda permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice, la un moment a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un pom şi o fântână, după care s-a răsturnat. Din accident a rezultat decesul lui Marian Vintilă, în vârstă de 20 de ani, din aceeaşi localitate, pasager pe locul dreapta faţă în autoturism şi vătămare corporală uşoară a conducătorului auto. Imediat după producerea accidentului, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost dus la spital atât pentru îngrijiri, cât şi pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În momentul în care au primit rezultatele de la sânge, mai exact vineri, 7 aprilie a.c., poliţiştii l-au ridicat pe tânăr, l-au prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Calafat, procurorul de caz dispunând sesizarea instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă a şoferului. Magistraţii Judecătoriei Calafat au admis propunerea şi au emis mandat pe o perioadă de 30 de zile pe numele doljeanului: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Croitoru Laurenţiu Costinel, pe o durată de 30 zile, de la 07.04. 2017 la 06.05.2017, inclusiv. În baza art. 275 alin. 3 Cod. pr. pen, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 07 aprilie 2017”,se arată în hotărârea instanţei.