Cartelele telefonice pre-pay vor fi deţinute şi cumpărate doar pe baza unui act de identitate

0
327

Persoanele care deţin o cartelă pre-pay vor fi obligate din 2015 să se înregistreze la operatorul de telefonie cu un act de identitate, sub sancţiunea sistării serviciului, iar cele care doresc să cumpere o astfel de cartelă vor trebui, la rândul lor, să prezinte un act de identitate pentru a primi cartela. Regula va fi aplicată şi în cazul firmelor, care vor trebui să prezinte documentele de constituire. Noile reguli au fost aprobate de Guvern prin proiect de lege şi vor fi aplicate după ce Parlamentul adoptă actul normativ. Proiectul de lege modifică OU 111/2011 privind comunicaţiile electronice. „În ultima şedinţă a CSAT, s-a luat decizia de a promova urgent un act normativ pentru prevenirea şi contracararea riscurilor la adresa securităţii naţionale. Este vorba de obligaţia deţinătorilor de cartele pre-pay de a le înregistra, de a depune un act de identitate şi, de asemenea, obligaţii pentru furnizorii de telefonie mobilă”, a anunţat ieri ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, la finalul şedinţei de guvern. El a precizat că, într-un interval de şase luni de la momentul intrării în vigoare a legii, toţi deţinătorii de cartele pre-pay vor fi obligaţi să depună un document de identitate pentru a se înregistra. Dacă nu vor face acest lucru, operatorul de telefonie mobilă va sista furnizarea servicului până când deţinătorul cartelei va înregistra cartelele pe baza unui act de identitate. Furnizorii de servicii vor avea obligaţia de a-i informa şi a-i notifica pe toţi utilizatorii de cartele pre-pay despre această obligaţie. Datele necesare pentru identificarea unui abonat sau utilizator vor fi numărul de telefon ori identificatorul serviciului de comunicaţii cu plata în avans sau cu plata ulterioară, împreună cu numele, prenumele şi codul numeric personal, seria şi numărul documentului de identitate, respectiv ţara emitentă – în cazul cetăţenilor străini – denumirea şi codul de identificare fiscală în cazul persoanelor juridice, precum şi numele, prenumele şi codul numeric personal al reprezentantului legal al persoanei juridice, după caz.