Denigrând cel mai talentat și cunoscut fotbalist austriac, David Alaba, star al echipei Bayern Munchen, sub pretextul că tatăl acestuia este nigerian, „mai negru ca smoala”, Andreas Molzer, veteran al Partidului Libertății (FPO), adept al celui de-al treilea Reich, și-a retras candidatura, pentru alegerile europarlamentare, după săptămâni de polemici, pe o temă impardonabilă. Andreas Molzer, 61 de ani, deputat european de 10 ani, a luat decizia după o discuție cu liderul FPO, Heinz Christian Strache. În ultimele zile, președintele republicii, Consistoriul israelian, verzii, social democrații, conservatorii, numeroase ONG-uri, artiști și scriitori au cerut demisia sa. Nu este pentru prima dată când Andreas Molzer, legat ideologic de Jorg Haider, declanșează un astfel de scandal și presa austriacă invocă un articol al acestuia apărut într-un ziar regional despre imigrație, privită ca amenințare fantasmagorică a înlocuirii „populației austriece cu străinii” foarte prolifici în termeni de natalitate. Ultimele derapaje ale lui Molzer n-au mai rămas nesancționate, mai ales că un discurs de al său a fost înregistrat de un jurnalist de la cotidianul german Suddeutsche Zeitung, în care vorbea de UE ca fiind un conglomerat de negri. Scandalul s-a aprins de la cazul Alaba, care a dobândit o reverberație specială „dar ideile sale au 30 de ani”. Există o îngrijorare legată de ascensiunea populismului la nivelul Uniunii Europene. Scorul extremei drepte (FN) la ultimele alegeri municipale din Franța, în același timp apariția Mișcării Cinci Stele a lui Beppe Grillo, care a bulversat viața politică italiană, Jobbik în Ungaria, Vlaams Belang în Flandra, BVV în Olanda, Partidul adevăraților finlandezi în Finlanda și Partidul libertății în Austria, toate aceste partide extremiste au luat avânt în ultimii ani de criză în Europa. Numitorul lor comun? Adversitatea față de UE, simbolul relelor, precum șomajul, sărăcia, pierderea identității, insecuritatea. Partidele tradiționale au pierdut teren, în timp ce funcționarii și birocrații de la Bruxelles și Strasbourg nu și-au asuamt responsabilitatea pentru propriile eșecuri. A lupta cu demagogia partidelor extremiste nu este ușor, după cum nu este ușor nici a convinge că Uniunea Europeană nu are nici o vină, chiar dacă poate fi privită ca un țap ispășitor.
