Scandal „în familie” la Judecătoria Craiova / La un pas să-şi scoată ochii pentru o casă!

1
1304

Două persoane, noră şi socru până de curând, au fost amendate ieri, în jurul prânzului de jandarmii doljeni, după ce s-au apucat la scandal şi au fost la un pas de a-şi scoate ochii, la propriu, pe scările de la ieşire din Judecătoria Craiova. Se pare că spiritele sunt „încinse” din cauza procesului de partaj aflat pe rol. 

Sandu Văduva

Florin Văduva şi Liliana Tudor au fost căsătoriţi, iar în acea perioadă şi-au ridicat împreună o casă, pe terenul primit de tânără de la părinţii ei. După ce au divorţat, imobilul a ajuns obiectul acţiunii de partaj, pe care trebuie să o soluţioneze Judecătoria Craiova. La termenul de ieri s-au prezentat Florin Văduva, însoţit de Sandu Văduva, tatăl său, iar de partea cealaltă, Liliana Todor şi mama sa, Ioana Tudor.

După ce au ieşit din sala de judecată, între cei patru a izbucnit o altercaţie, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a-i despărţi. Sandu Văduva a susţinut că el a fost victimă în toată povestea, declarând că fosta sa noră l-a agresat la ieşirea din sala de judecată. Bărbatul a spus că tânăra a aruncat cu apă în el şi i-a pulverizat parfum în ochi. „M-am repezit să îi iau parfumul din mână, iar în acel moment cele două m-au prins şi m-au luat de păr, m-au zgâriat”, a spus bărbatul, având drept mărturie urmele lăsate de unghiile doamnelor pe faţa sa. De cealaltă parte, Liliana Tudor îşi acuza fostul socru că el este cel care a început scandalul, după care a tras-o de păr şi a lovit-o cu pumnii în cap. „Dumnealui a început acest scandal şi nu ştiu dacă l-am zgâriat. M-am apărat, pentru că mă luase de păr. Ca orice femeie, am scos parfumul din geantă ca să mă lase în pace”, a declarat Liliana Tudor.

Liliana Tudor

Ca să-i liniştească pe „combatanţi”, jandarmii care asigură paza Judecătoriei Craiova i-au amendat. Sandu Văduva a fost amendat cu 500 de lei pentru provocare şi participare la scandal într-un loc public, fosta sa noră a primit o amendă de 300 de lei, iar mama fetei a fost sancţionată cu un avertisment. „După aplanarea altercaţiei şi stabilirea situaţiei de fapt, trei persoane au fost sancţionate, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică. Două dintre ele au fost sancţionate cu amendă, iar a treia cu avertisment”, ne-a declarat lt. Ion Ţapu, ofiţer de presă al IJJ Dolj.

1 COMENTARIU

  1. Florin nu a fost in stare sa il scape pe ta-so de la bataie? Cand iti iei femeie mai puternica decat tine, ajungi la divort. A fost lupta parte in parte, 2 barbati contra 2 femei.

Comments are closed.