În noaptea de 09 /10 martie , între orele 22:00 – 06:00, polițiștii rutieri și polițiștii de Ordine Publică, cu calitate de polițist rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, au desfășurat acțiuni pentru prevenirea accidentelor de circulație, prin depistarea conducătorilor auto care aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. În urma activităților desfășurate de poliţişti în trafic, au fost controlate peste 300 de autovehicule și legitimate peste 480 de persoane. Totodată, polițiștii au efectuat 242 de testari cu aparatele alcooltest și drugtest.
A fost o acţiune amplă, care a adus şi rezultate, iar aceste activităţi vor continua , scopul fiind prevenirea acicdentelor rutiere grave. Astfel, au fost depistaţi conducători auto care se aflau sub influenţa alcoolului şi, posibil, sub cea a substanţelor psihoactive. “Noaptea trecută, în jurul orei 23:15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Dolj au depistat, pe DN 55, în comuna Teasc, un bărbat de 31 de ani, din localitate, având o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în jurul orei 23:40, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Plenița, au depistat , pe DC58, între comunele Plenița și Caraula, un bărbat de 57 de ani, din Drobeta – Turnu Severin, județul Mehedinți, având o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier cu pagube materiale. Tot noaptea trecută, ora 22:50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Filiași au oprit , pentru control, pe strada “Racoțeanu”, din Filiași, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr, de 22 de ani, din comuna Argetoaia. De asemenea, în jurul orei 01:31, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova au oprit, pentru control, pe Calea București, din Craiova, un autoturism, la volanul căruia a fost identificat un tânăr, de 18 ani, din Ișalnița. Cei doi tineri au fost testați cu aparatele din dotare, fiind indicate un rezultat negativ pentru consumul de alcool și un rezultat pozitiv cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Persoanele depistate de polițiști au fost conduse la spital, pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau prezenței substanțelor psihoactive. Mostrele biologice vor fi înaintate la IML (Institutul de Medicină Legală), urmând ca, în funcție de rezultat , să fie dispuse măsuri legale. De asemenea, polițiștii au aplicat trei de sancțiuni contravenționale, pentru consumul de alcool, în concentrații mai mici de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, în valoare de aproximativ 5500 de lei. Șoferilor depistați le-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pentru o perioadă de 90 de zile”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj .