Adoptarea monedei euro până în 2024, votată în Congresul PSD

0
453

Congresul PSD a votat, sâmbătă, Convenţia naţională pentru adoptarea monedei euro până în 2024, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, afirmând că este un pas obligatoriu pentru ca România să poată sta la „masa bogaţilor” şi că vrea să propună în decembrie un calendar pentru.

„Vreau să lansăm şi aprobăm prin vot începerea dezbaterilor pentru cinci convenţii naţionale la care vor fi invitaţi să participe Preşedinţia, Banca Naţională a România, Academia Română, partidele politice, membrii universitari, sindicatele, patronatele şi, nu în ultimul rând societatea civilă. Prima dintre ele este Covenţie naţională pentru adoptarea monedei euro până în 2024. (…) Admitem că există şi riscuri şi trebuie să le analizăm şi să le prevenim cu atenţie. Trebuie să privim cu curaj şi să înţelegem că este un pas obligatoriu şi singura şansă ca România să se poată aşeza la masa bogaţilor din Europa (…)”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a afirmat că vrea ca la 1 decembrie să propună un consens politic pentru stabilirea calendarului de aderare la zona euro.