Real Madrid s-a înţeles cu Aubameyang, Dortmund cere 100 de milioane de euro

0
408

Real Madrid a ajuns la un acord cu atacantul de 26 de ani Pierre Emerick Aubameyang pentru un transfer din vara aceasta, anunţă cotidianul de casă al “galacticilor”, As. Ziariştii din capitala Spaniei adaugă că Borussia Dortmund solicită nu mai puţin de 100 de milioane de euro pentru golgheterul gabonez, sumă de peste 10 ori mai mare decât cea achitată acum 3 ani către fostul club al atacantului, Saint Etienne.

Aubameyang a marcat 32 de goluri în acest sezon pentru gruparea de pe locul secund în Bundesliga. Dacă va ajunge pe “Bernabeu”, el ar fi al şaselea jucător african din istoria lui Real Madrid, după Eto’o, Geremi, Diarra, Essien şi Adebayor.

Aubameyang este jucător format de AC Milan, dar s-a remarcat în Franţa, la Lille, Monaco, Dijon şi St. Etienne. Totodată, atacantul a marcat 19 goluri în 45 de meciuri pentru naţionala Gabonului.