Dolj: Acţiuni preventive ale poliţiştilor în 19 şcoli

0
351
Ofiţerii specialişti din cadrul Compartimentului de Analiza şi Prevenire a Criminalităţii Dolj derulează, în această perioadă, mai multe activităţi de informare şi prevenire, în unităţile de învăţământ din judeţ, în cadrul Proiectului ŞCOALA SIGURANŢEI TEDI.
Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor reprezintă una dintre priorităţile de acţiune ale Poliţiei Române la nivel naţional, dar şi una dintre priorităţile poliţiei doljene, în mod constanta fiind desfăşurate activităţi pe această linie de prevenire.
Proiectul ”ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI” se desfăşoară în baza protocolului de colaborare încheiat între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi firma Tymbark Maspex România, iar în cadrul acestui proiect partener este şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Știinţifice.
Proiectul se derulează pe parcursul semestrului II al anului şcolar 2015-2016 şi are drept scop informarea copiilor privind potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative specifice vârstei lor. Beneficiarii sunt elevii din clasa I, ce se află la începutul unei etape importante a vieţii lor şi se confruntă cu noi provocări,  fiind în situaţia de a lua primele decizii fără ajutorul părinţilor. Copiii sunt implicaţi în activităţi informativ-educative coordonate de învăţători, cu sprijinul ofiţerilor de poliţie, iar Tedi asigură suportul didactic prin materiale educative complexe şi atractive pentru elevi. Poliţiştii desfăşoară activităţi educative care vizează siguranţa în drum spre şcoală, siguranţa în şcoală, acasă şi în vacanţă, fiind organizate în acest sens sesiuni interactive de lucru şi de instruire, astfel că, la finalul programului, copiii vor fi capabili să identifice situaţiile de risc la care pot fi expuşi şi să adopte măsuri de prevenire adecvate. În cadrul acestui proiect, în judeţul Dolj, s-au înscris 39 clase din 19 unităţi de învăţământ. Primele acţiuni din cadrul proiectului, la care au participat peste 415 elevi, s-au desfăşurat în clase primare ale Colegiului National Stefan Velovan Craiova,  Liceului Teoretic Henri Coandă Craiova, Scolii Gimnaziale Particulare Ethos Craiova, Scolii Gimnaziale Elena Farago Craiova, Colegiului Naţional Fraţii Buzeşti Craiova, Scolii Gimnaziale Mihai Viteazul Craiova si Scolii Gimnaziale Gheorghe Titeica Craiova. Copiii au discutat cu poliţişti ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii despre măsuri de prevenire pe diverse teme: siguranţă rutieră, siguranţa în şcoală şi pe stradă, comportamentul preventiv în situaţii de risc şi modul de apelare al numărului de urgenţă 112. Acest gen de acţiuni vor continua până la sfârşitul anului şcolar şi în celelalte şcoli înscrise în program, aflate în Craiova, Segarcea, Cârcea, Ghindeni, Orodel, Galicea Mare, Seaca de Câmp, Catane, Robăneştii de Jos, Sadova. ​Desfăşurarea proiectului ”ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI” poate fi urmărită pe site-ul dedicat, www.scoalatedi.ro, de unde cei interesaţi pot descărca broşuri informativ-preventive pentru educatori, părinţi şi copii, precum şi cărţi de colorat cu tematică preventivă