Protest pentru tichetele de masă la Spitalul de Boli Infecţioase

2
484

Peste 100 de salariaţi ai Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova au declanşat ieri un protest spontan solicitând acordarea tichetelor masă.

Cu salariile, încă, reduse şi sătui de atâtea promisiuni angajaţii unităţii sanitare, indiferent că a fost vorba de medici, asistenţi medicali sau personal auxiliar şi-au strigat nemulţumirea în curtea unităţii sanitare. Cei mai mulţi dintre salariaţii cu venituri sub 1.000 de lei au mărturisit că aceste bonuri le asigurau hrana pe o lună, iar cu veniturile pe care le obţin în momentul de faţă abia reuşesc să supravieţuiască. „Am unul dintre cele mai mici salarii din spital. Nu am cum să rezist aşa. Salariul îl dau pe întreţinere şi utilităţi, iar tichetele de masă erau singura sursă de hrană pentru familia mea. Acum câştig 850 de lei după 32 de ani de muncă. Am ajuns la mila altora ca să supravieţuiesc. Mi-au luat mâncarea de la gură”, a spus Daniela Iova, arhivar în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase.

Salariaţii au ţinut să precizeze încă de la început că nu solicită fonduri suplimentare pentru plata acestor tichete, ci vor doar să-şi primească drepturile salariale în funcţie de serviciile medicale pe care le realizează în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. „Noi nu cerem un leu în plus. Vrem doar să ni  se dea posibilitatea, în cazul în care realizăm contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, să luăm aceste tichete. Deocamdată în bugetul pe anul acesta al spitalului nu sunt prevăzute şi fonduri pentru tichetele de masă. Repet, nu ar trebui să ne dea cineva aceşti bani, ci noi i-am obţine prin serviciile medicale pe care le oferim”, a precizat dr. Constantin Ecobici, medic în cadrul unităţii sanitare.

Tichete după procente

În schimb, managerul spitalului, dr. Iulian Diaconescu, prezent la negocierile dintre reprezentanţii Consiliului de Administraţie al unităţii sanitare şi sindicalişti le-a explicat protestatarilor că tichetele de masă nu au mai fost acordate întrucât o comisie de analiză a stabilit că spitalul nu s-a încadrat în procentul maxim de 70% stabilit de Ministerul Sănătăţii pentru cheltuielile de personal în unităţile sanitare. „Există acea prevedere că nu trebuie să depăşim 70% la cheltuielile de personal, a venit o comisie şi a stabilit că avem peste 71%. Calculul s-a făcut, însă, în momentul în care nu veniseră banii pentru programele naţionale. Acum că s-au primit ar urma să vină o nouă comisie de analiză”, a precizat dr. Iulian Diaconescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Craiova.

Între timp, sindicaliştii de la spital au anunţat deja că nu vor renunţa la acest drept şi au anunţat noi proteste în situaţia în care în urma negocierilor din zilele următoare nu va fi găsită o soluţie.

2 COMENTARII

  1. managerul Iulian Diaconescu a manipulat special si in mod eronat slariatii dand vina pe primarie ,ca ei nu vor sa dea tichete, a spus acesta salariatilor,cand realitatea este ca el impreuna cu echipa de ”aur” cu care menegeriaza acest spital au dat raportari gresite la primarie…asa ca sa denigreze chiar partidul care il susutine.asa va trebuie astora care promovati astfel de lichele

  2. va maninca si pe voi ca pe noi lupi astia dela consilu.Sla leamna e la fel.LA NOI E JALE comasarea ne salveaza sa plece javrele.

Comments are closed.