CE somează Termoficarea: Căldura, furnizată numai pe bază de convenţie

0
382

Complexul Energetic i-a dat temă Regiei de Termoficare Craiova să înceapă încheierea convenţiilor individuale cu locatarii, astfel încât în toamna viitoare să fie pregătită să factureze direct consumul de agent termic. Specialiştii susţin că, în felul acesta, craiovenii care au datorii vor avea de ales între a-şi plăti restanţele sau a petrece iarna în frig.

Între Complexul Energetic (CE) şi Regia de Termoficare Craiova lucrurile nu mai pot să meargă ca până acum. Acest mesaj a fost transmis de furnizorul de apă fierbinte, după ce ar fi constatat că iasă din iarnă cu spinarea cocoşată de creanţele locatarilor din Craiova. “Iarna aceasta va trece cum va trece, dar în sezonul viitor nu mai putem să mergem tot aşa. Am avut toată înţelegerea faţă de populaţia Craiovei, însă a fost ultima şansă să-şi achite datoriile pentru că în sezonul următor nu vor mai avea această posibilitate”, a declarat Constantin Bălăşoiu, directorul CE. Potrivit acestuia, repercursiunile se vor resimţi întâi asupra Regiei de Termoficare care este obligată să treacă la încheierea convenţiilor individuale cu fiecare locatar, astfel încât consumul de căldură să poată fi facturat, din iarna viitoare, direct locatarilor, fără a mai trece prin asociaţie.

Restanţe de 40 milioane de euro

Presaţi de o datorie istorică, reprezentanţii Regiei susţin că se vor conforma, deşi procedeul în sine e destul de greoi. “Pe de o parte, există şi somaţia Complexului, dar sunt şi alte reglementări care ne obligau la acest lucru, un Ordin al ANRSC, din 2008, consfinţit şi printr-o hotărâre a Consiliului Local Municipal Craiova, aprobată anul trecut, care obligă trecerea la convenţiile individuale. Fiind vorba şi de o restanţă mare pe care o avem către furnizorul nostru, nu a mai fost vorba să negociem, ci urmează să ne conformăm”, a precizat, la rândul lui, şi Nicolae Degeratu, directorul adjunct al Termoficării. Din cauză că locatarii nu şi-au achitat facturile, Regia a acumulat ea însăşi o restanţă de o valoare ameţitoare. Cele aproape 40 milioane de euro, care ar trebui să fie livrate în contul CE, s-au strâns după ce plăţile au fost când mici, când foarte mici, mai mulţi ani la rând.

Factura pentru apă caldă şi căldură, trimisă direct locatarilor

Rolul convenţiilor individuale este ca între locatar şi Regie să nu se mai interpună asociaţia, care este văzută ca un paravan ce complică relaţiile furnizor-beneficiar. Degeratu a explicat că decontarea consumului de agent termic se va face, începând cu iarna viitoare, direct cu proprietarii. “Dacă semnează această convenţie, locatarul îşi dă consimţământul să primească direct factura de la Regie, iar banii lui nu vor mai trece prin mâna administratorului de asociaţie. În felul acesta se elimină suspiciunile în legătură cu faptul că sumele pe care le-ar plăti ei, ca nişte oameni de bună-credinţă ce sunt, nu ajung la Regie”, a spus acesta. Firmele care citesc repartitoarele de costuri nu vor fi scoase din

ecuaţie. Consumul citit de acestea va ajunge la asociaţie, care va efectua împărţirea pe apartamente, Regia urmând să emită factura şi să transmită locatarului.

Vara se numără caloriferele

Termoficarea câştigă posibilitatea de a-i trage direct la răspundere pe locatarii care nu plătesc agentul termic. Existând această convenţie individuală, Regia poate să oprească încălzirea apartamentelor rău-platnicilor. “Nu vom mai sta cu ei la discuţii, avem baza legală să-i ţinem sub control. Dacă nu plătesc, vor fi decuplaţi în ziua următoare de la sursa de căldură”, a mai spus Degeratu. Reprezentanţii Regiei susţin însă că, pe cât de eficient pare procedeul, pe atât de anevoios de pus în practică. Înainte să întocmească aceste convenţii individuale cu locatarii, specialiştii Regiei trebuie să cunoască precis ce dispozitive preia. În decursul acestei veri, Termoficarea trebuie să inventarieze toate sursele de căldură care există în cadrul celor 380 de asociaţii de proprietari. Acolo unde asociaţiile nu au încheiat contracte de prestări servicii cu firme de repartitoare, echipele de specialişti vor intra şi  în apartamente şi vor număra caloriferele.