Strategia lui Emmanuel Macron la criza ruso-occidentală

0
910

Fără a se entuziasma la turneul „în forţă” al preşedintelui Emmanuel Macron, la Moscova, Kiev şi Berlin, pentru discuţii pe criza ruso-occidentală, legată de Ucraina, presa din Hexagon se arată realmente echilibrată în relatările şi comentariile făcute. O precizare necesară: sâmbătă 5 februarie a.c. Emmanuel Macron a discutat telefonic, în prealabil, cu premierul britanic Boris Johnson, premierul leton Arturs Krisjanis şi secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. Pentru „Le Monde” de pildă, locul Ucrainei în NATO constituie o ecuaţie insolubilă în abordarea lui Emmanuel Macron, şi printre modelele puse pe masă se află şi acela al unui statut comparabil cu al Finlandei, care nu este membru NATO, dar are un parteneriat cu NATO şi nu este exclus să devină. Oficial chestiunea nu este la ordinea zilei. Dar o formulă care să garanteze securitatea Ucrainei, fără a ignora principalele exigenţe ale lui Vladimir Putin –punerea unui capăt extinderii spre Est a alianţei, linie roşie pentru occidentali care refuză orice aranjament în acest sens- este greu de găsit. Aşa a apărut teza eventualei „finlandizări” a Ucrainei. În deplasarea sa, de la Kiev, de marţi, după dineul avut cu omologul rus, preşedintele francez a mărturisit că a primit asigurări din partea lui Vladimir Putin de a nu escalada militar, tensiunile deja existente. În faţa unor tensiuni de un nivel rareori atins de la sfârşitul războiului rece, prin deplasarea a zeci de mii de militari ruşi la frontiera ucrainiană, preşedintele francez i-a întâlnit succesiv pe omologii rus (timp de 5 ore) şi ucrainian (timp de 3 ore) în căutarea unei soluţii diplomatice. Emmanel Macron nu este un naiv şi cunoaşte punctul la care Putin devine un adversar fără scrupule. S-au întâlnit în repetate rânduri. În faţa presei kievene, Emmanuel Macron, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE, a mărturisit că a obţinut „un dublu angajament” al celor două ţări de a respecta acordurile de la Minsk şi personal crede în soluţii concrete, practice, pentru oprirea oricărei escalade. Nu şi-a ascuns rezervele: „Eu nu pot regla această criză în câteva ore de discuţii”. Oricum a dat un pic de oxigen diplomaţiei europene. De partea sa, Volodimir Zelenski a anunţat că se aşteaptă la un summit cu preşedinţii rus, francez şi cancelarul german, precedat de o nouă reuniune a consilierilor politici ai grupului „Normandia”, joi (adică astăzi) la Berlin. Kievul insistă pe trei linii roşii: nici un compromis privind integritatea teritorială, fără negocieri directe cu separatiştii şi fără ingerinţe în politica sa externă. După întâlnirea cu omul forte de la Kremlin, acesta a estimat „câteva idei” ale lui Macron care ar putea consitui bazele unor avansuri comune. Să nu omitem că pentru preşedintele francez „tema europeană” este printre cele mai importante pe agenda sa. Necunoscute subzistă în intenţiile reale ale lui Vladimir Putin, care n-a făcut nici o referire la efectivele ruse prezente la frontierele Ucrainei. Or, Rusia a prezentat exigenţele sale privind încetarea politicii de extindere a NATO ca o condiţie a unei desescaladări. Ce s-a obţinut totuşi? Momentan, doar un angajament de a nu se intreprinde noi iniţiative militare de cele două părţi, amorsarea unui dialog privind dispensarea militarilor ruşi, negocieri de pace şi debutul unui dialog strategic. Pe plan militar, Rusia s-a angajat să-şi retragă unităţile militare din Belarus, după încheierea manevrelor din februarie. Ucraina are prevăzute vaste manevre militare pe teritoriul său între 10 şi 20 februarie, în cadrul cărora va recurge la dronele de luptă cumpărate din Turcia, rachetele anti-tanc livrate de Washington şi Londra. SUA, Germania şi Regatul Unit au trimis deja efective militare în ţări europene. Peste 1000 de militari americani au sosit şi în România. Pe scurt, Europa are nevoie de un nou echilibru care să protejeze ţările europene şi să calmeze îngrijorările Rusiei. Care, la nivel declarativ, nu doreşte să ocupe Ucraina, ci reguli clare pentru co-existenţa cu UE şi NATO. Nu există securitate pentru europeni, dacă nu există securitate şi pentru Rusia. Echilibristica lui Emmanuel Macron deranjează unii lideri europeni, dar asumarea riscului face parte din stilul său politic. Pe de altă parte Parisul îşi conjugă intenţiile diplomatice cu Berlinul, se resimte acest lucru, iar relaţiile lucrative ale Germaniei cu Rusia, menite construcţiei unei Europe suverane, liberată de tutela americană, nu se pot realiza fără a se beneficia de enormul potenţial economic al Rusiei. O nouă arhitectură de securitate cooperativă, rămâne un deziderat, nu uşor de atins, dar demersul lui Emmanuel Macron trebuie citit într-o cheie aşteptată: reîntoarcerea UE în acest dosar.