S-a semnat contractul pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în Cerăt, Balasan și Rastu Nou

0
632

Compania de Apă Oltenia S.A. a semnat, astăzi, 10.02.2021, un nou contract de execuție lucrări în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”. Este vorba despre contractul „DJ-CL-14 – Extindere rețele de apă și canalizare în comuna Cerăt. Rețele apă Balasan. Rețele canalizare Rastu Nou”. La eveniment au fost prezenți și edilii celor trei localități unde se vor desfășura lucrările, respectiv Ionuț Octavian Barbu – primarul comunei Cerăt, Costel Pistrițu – primarul municipiului Băilești și Ciprian Arnăutu – primarul comunei Rastu Nou, care au precizat că vor oferi firmei câștigătoare tot sprijinul, inclusiv forță de muncă locală, pentru ca investițiile să fie realizate cât se poate de repede.

Al unsprezecelea contract de execuție lucrări în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”, DJ-CL-14 Extindere rețele de apă și canalizare în comuna Cerăt. Rețele apă Balasan (Băilești). Rețele canalizare Rastu Nou a fost câștigat și urmează să fie derulat de SC PAVAJ GRUP SRL, la o valoare de 44.610.797,86 LEI (fără TVA).

Conform contractului, se va extinde rețeaua de alimentare cu apă în comuna Cerăt pe o lungime 19.344 metri; se extinde rețeaua de alimentare cu apă în Balasan pe o lungime de 7.525 metri. Se extinde și rețeaua de canalizare în Cerăt, pe o lungime 18.164 metri, proiectul incluzând și construirea unui număr de 5 stații de pompare apă uzată și se extinde rețeaua de canalizare în Rastu Nou pe o lungime de 18.592 metri, incluzând construcția unui număr de 4 stații de pompare a apei uzate.

Contractul prevede lucrări de construcție, furnizare și montaj utilaje și echipamente tehnologice, testare și punere în funcțiune, precum și remedierea eventualelor defecțiuni apărute în Perioada de Garanție. Durata de execuție a lucrărilor și punere în funcțiune a instalațiilor este de 30 luni. Perioada de Garanție: 36 luni.

Investițiile cuprinse în „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020” reprezintă un efort de a asigura un grad apropiat de 100% de acoperire cu servicii centralizate de apă și apă uzată în zona de operare a Companiei de Apă Oltenia, pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a populației județului, beneficiari direcți fiind 355.405 locuitori.