Patru ghiduri de resurse educaţionale, lansate de Asociaţia Profesorilor de Limba Engleză din Oltenia

0
949

Asociaţia Profesorilor de Limba Engleză din Oltenia (APLEO), constituită în anul 2018, a lansat, de curând, patru ghiduri care conţin resurse educaţionale, în vederea predării online, ţinând cont de pandemia de COVID – 19.

Provocarea numărul 1, în anul 2020, pentru APLEO, a fost adaptarea la rigorile pandemiei de COVID 19, la adaptarea predării online. “Fiecare dintre noi a trebuit să se reinventeze, a trebuit să se familiarizeze urgent cu platformele de predare, să își structureze programa şcolară pentru predarea online şi să identifice toate metodele și tehnicile didactice pentru a face ora, lecția cât mai atractivă. Comunicarea, colaborarea și creativitatea au fost elemente esențiale în rezolvarea multor situații ale activității noastre”, a precizat prof. dr. Diana Victoria Cotescu, preşedinte al APLEO.  De asemenea, aceasta a mai reliefat: “Încercăm să le  explicăm colegilor noștri metode moderne de predare, metode de bună practică, ghiduri de învățare pentru diverși ani de studiu din învățământul preuniversitar, să aducem cât mai aproape de colegii nostri noutățile din domeniu. Biblioteca virtuală a Asociației profesorilor de limba engleză din Oltenia s-a îmbogățit cu un număr de patru Ghiduri care conțin resurse educaționale deschisemenite să vină în sprijinul activităților online pentru nivelul primar, gimnazial și respectiv liceal. Volumele “APLEO Companion to Teaching English Online” Primary, “APLEO Companion to Teaching English Online”A1, A2, A2+,“APLEO Companion to Teaching English Online” B1, B2, C1 și “APLEO Begleiter im Online-Deutschunterricht” pot fi accesate pe site-ul http://blog.apleo.ro/biblioteca-virtuala/.Volumele, care însumează aproximativ 2800 de pagini, sunt compuse din Student’s book, cartea destinată elevului, în format PDF, care poate fi distribuită pe platformele educaționale către toți elevii, folderul cu activitățile de scriere, în format editabil, pe care profesorul îl poate trimite elevilor prin intermediul platformelor educaționale și le poate colecta apoi, după ce au fost rezolvate de elevi, și Answer key, cartea destinată exclusiv profesorului, care se poate obține în condiții speciale.De asemenea, la fiecare activitate de audiție există și linkul către înregistrările audio sau video necesare rezolvării cerințelor” APLEO este o organizație relativ tânără, constituită în 2018, la inițiativa unui restrâns grup de colegi din învățământul preuniversitar, din dragoste față de limba lui Shakespeare și cu dorința de a transmite elevilor frumusețea limbii engleze, dar, în același timp, de a face cunoscute atât elevilor, cât și profesorilor contribuţiile precum și performanțele remarcabile aduse acestui domeniu de limbă și literatură, acestui domeniu al cunoaşterii literare.