Alegeri locale 2020: Se renumeră voturile la Sectorul 1 din Capitală

0
469

Premieră judiciară: procurorul SIIJ Eugen Iaşinovschi a dispus renumărarea integrală a voturilor exprimate, în cele 166 de secţii de votare, de pe raza Sectorului 1 din Capitală, la alegerile locale din septembrie 2020, în urma cărora Clotilde Armand (USR) a devenit primar. De asemenea, voturile din acest sector au contat şi la desemnarea primarului general al Capitalei. Măsura a fost dispusă în dosarul penal deschis magistraţilor din Comisia Electorală a Sectorului 1. Decizia procurorului Eugen Iaşinovshi a fost luată ca urmare a plângeri penale împotriva procurorului Nicolae Spâncu, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, care a deţinut funcţia de preşedinte al Biroului Electoral de circuscripţie al Sectorului 1 Bucureşti, a preşedintelui USR Dan Barna şi împăotriva membrului USR Andrei Nicolăescu, şi are la bază „neconcordanţele ce rezultă din probele administrate”. Termenul de soluţionare, mai exact de renumărare a voturilor este 8 aprilie a.c.. Joi 11 februarie, membri CSM vor decide dacă dau sau nu aviz favorabil proiectului de lege privind desfinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) atât de dorită de USR. Un proiect similar a mai fost discutat şi respins anul trecut, astfel că logic ar fi ca identic să se petreacă lucrurile şi acum.