Controale ANSVSA în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală

0
517

111În cursul lunii ianuarie 2017, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor precum şi a municipiului Bucureşti au desfăşurat 5.212 controale în unităţile din industria agroalimentară care desfăşoară activităţi în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare şi a celor alcoolice şi a celor de depozitare a produselor alimentare, a  seminţelor, legumelor şi fructelor.

Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor de depozitare a produsele alimentare, manipularea, prelucrarea şi depozitarea acestora, controlul dăunătorilor, documentele prevăzute de legislaţie şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţilor. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 54 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 78.600 lei şi au fost acordate 80 de avertismente pentru deficienţe minore.