Europarlamentarul Marian Jean Marinescu : “Cele mai afectate de legea salariului minim din Germania sunt firmele de transport din Europa de Est”

0
309

Europarlamentarul  Marian-Jean Marinescu, vice-coordonator PPE în Comisia pentru Transport a Parlamentului European, s-a întâlnit recent cu Comisarul pentru Transport, Violeta Bulc şi cu Comisarul pentru Ocuparea Forței de Muncă, Marianne Thyssen pentru a discuta problema salariului minim legal impus de Germania şoferilor profesionişti din alte state, care efectuează operaţiuni de transport internaţional de marfă şi persoane către şi din Germania, cabotaj sau tranzit pe teritoriul Germaniei. La întâlnire a participat şi Alexandru Nazare, fost ministru al Transporturilor și deputat PNL.

“Cele mai afectate de legea salariului minim din Germania sunt firmele de transport din Europa de Est, deci implicit şi România, care va avea de suferit din punct de vedere economic. Sunt de părere că prin această lege se încalcă libertatea serviciilor în UE. Am discutat astăzi cu cele două doamne comisar şi le-am spus că nu este suficient că autoritățile germane au suspendat momentan aplicarea legii pentru tranzit. Le-am întrebat: De ce Germania a impus legea salariului minim doar pentru șoferii profesioniști, de ce nu și pentru piloţi? Şi ei sunt în tranzit. Sau de ce nu se aplică legea și unui muncitor român care lucrează la o firmă nemțească pe teritoriul României? De ce sa nu fie plătit și el cu minim 8,5 euro pe oră? Mi s-a răspuns că momentan Comisia a lansat o procedură de pre-infringement și asteptă un răspuns de la autoritățile din Germania, dar eu cred că lucrurile trebuie grăbite, iar Parlamentul European trebuie să insiste asupra acestui subiect”, a declarat Marian-Jean Marinescu, vicepreşedintele EPP.

Germania a introdus un salariu minim legal în valoare brută de 8,50 Euro pe oră

Legea salariului minim pe economie din Germania a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2015. Prin această reglementare, Germania a introdus un salariu minim legal în valoare brută de 8,50 Euro pe oră, care se va aplica și șoferilor profesioniști străini care efectuează operațiuni de transport internațional de marfă și persoane către și din Germania, cabotaj sau tranzit pe teritoriul Germaniei. Ca urmare a numeroaselor presiuni ale statelor UE, pe 30 ianuarie 2015 Guvernul Germaniei a anunțat că suspendă aplicarea legii salariului minim pentru operațiunile de transport rutier în tranzit, dar problema este departe de a fi rezolvată. Astfel, pentru fiecare oră lucrată de un şofer român pe teritoriul german, se va aplica salariul minim din Germania – şi nu cel din România.