Vasile Blaga: „Mitingul organizat de PDL sâmbătă a arătat forța partidului și faptul că este singurul care face opoziție în România”

0
309

Președintele PDL Vasile Blaga a declarat, luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național că mitingul de sâmbătă din București a arătat forța PDL și faptul că este singurul partid de opoziție din România. “15.000 de oameni au manifestat împotriva USL, pentru statul de drept și împotriva fărădelegii. 15.000 de oameni au manifestat împotriva unui Guvern care a introdus 35 de taxe și impozite noi, care a produs 50.000 de șomeri și care închide 80 de firme pe zi. Mitingul a mai arătat un partid unit care a reușit să dea lecții multora dintre liderii lui, un partid care a ieșit în stradă demn, mândru cu însemnele lui, așa cum nu a mai făcut-o de mult timp ”, a spus președintele PDL.

Vasile Blaga a mai declarat, referindu-se la planurile de remaniere a Guvernului USL, că opinia PDL este că “primul care trebuie remaniat este Victor Ponta și apoi întreg Guvernul USL pentru că reprezintă o pacoste pentru România”. “Din formula de start a acestui Guvern au rămas, în afară de Ponta, câțiva miniștri. Un sfert din cei care s-au perindat prin el sunt în pușcărie, vreo 16 au plecat. Remarc că liberalii nu vor să își asume guvernarea de până acum și au ajuns să recunoască deschis că nu au reușit, pe parcursul a 20 de luni să introducă nici măcar o măsură liberală în favoarea economiei, a producătorului român, a investițiilor”, a spus Vasile Blaga. El a amintit că liderul liberal nu și-a cerut, nici până astăzi, scuze românilor pentru prestația execrabilă a miniștrilor liberali Radu Stroe și Ramona Mănescu în cazul accidentului aviatic din Munții Apuseni.

Președintele PDL a mai spus că PDL nu este de acord cu proiectul de revizuire a Constituției. “Avem mai multe motive pe care le vom susține și la dezbaterile din fiecare Cameră a Parlamentului și în sesizarea pe care urmează să o depunem la CCR pe marginea proiectului.

În primul rând, proiectul nu ține cont de rezultatul unui referendum validat, Parlament unicameral cu 300 de membri. În continuare, avem de-a face cu un Parlament abuziv din moment ce orice cetățean poate fi chemat la raport. Au introdus chichița “cu excepția magistraților”  dar nu se mai știe dacă procurorii sunt sau nu magistrați. În plus, noi considerăm că atunci când vorbim de revizuirea Constituției nu putem introduce elemente de procedură penală în Constituție”.

Tot luni, în BPN al PDL s-a luat decizia depunerii unei moțiuni simple, împreună cu deputații PPDD, intitulată “Îmbogățirea baronilor PSD-PNL sau rețeta tele-înzăpezirii  marca Ponta”.  Vicepreședintele PDL Alexandru Nazare a declarat, la finalul ședinței BPN, că toată țara a asistat la “9 comandamente de iarnă timp de 7 zile timp în care miniștrii au stat mai mult la televizor, președinții de Consilii Județene prin Elveția sau Austria iar prefecții înzăpeziți”.

“Operațiunile de deszăpezire au un cost foarte mare iar aberațiile de la nivel central și de județ ne costă pe toți”, a spus Alexandru Nazare. El a continuat că, prin moțiune, PDL cere un control riguros al Corpului de Control al Premierului asupra tuturor contractelor de deszăpezire pentru ca românii să știe cât a costat tele-înzăpezirea. “Vrem să știm cât a costat totul, când au fost semnate contractele și cu ce rezultat. Mâine-poimâine avem din nou un cod roșu și iar nu știm cum se va face deszăpezirea”, a spus Alexandru Nazare. Prin moțiune, PDL mai cere revenirea la contractele multi-anuale la care au renunțat toți cei care s-au ocupat de drumuri în mandatul de guvernare USL – Silaghi, Șova și Mănescu. “În plus, PDL mai cere achiziționarea de utilaje de deszăpezire pe fonduri europene, așa cum a negociat PDL la Bruxelles, proiect abandonat de USL”, a spus vicepreședintele PDL.