Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut astăzi, o întâlnire cu Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene

0
363
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut luni, 10 februarie 2014, o întâlnire cu Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar pentru relaţii interinstituţionale şi administraţie, aflat în vizită oficială în România.
Discuţiile dintre cei doi înalţi oficiali au vizat teme de actualitate la nivel european, precum relaţia Comisiei Europene cu parlamentele naţionale, mecanismul de control al subsidiarităţii, alegerile europarlamentare din primăvara acestui an, criza economică şi financiară actuală, Semestrul European şi reforma Uniunii Economice şi Monetare, libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană.
Comisarul european efectuează această vizită oficială în ţara noastră la invitaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor.