China a depăşit în 2012 SUA, devenind lider la nivel global după schimburile comerciale

0
370

China a devenit anul trecut ţara cu cele mai mari schimburi comerciale, importuri plus exporturi, din lume, depăşind astfel Statele Unite, care au dominat comerţul global după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.Exporturile şi importurile SUA au totalizat anul trecut 3.820 miliarde de dolari, a anunţat recent Departamentul Comerţului de la Washington. Administraţia vămilor din China a informat în ianuarie că ţara a înregistrat în 2012 schimburi comerciale în valoare de 3.870 de miliarde de dolari. China a avut un surplus comercial de 231,1 miliarde de dolari, iar SUA un deficit de 727,9 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.