Marele regizor și artist vizual american Robert Wilson va sosi la Teatrul Național din Craiova, însoțit de colaboratorii săi, luni, 13 ianuarie, direct de la Paris – unde, la Théâtre du Châtelet, i se joacă spectacolul „Einstein on the Beach” –, pentru a începe montarea piesei „Rinocerii”, de Eugène Ionesco. Este pentru prima dată când Wilson regizează în România, discuții în acest sens fiind purtate cu conducerea TNC de peste trei ani. În vara lui 2013, timp de o săptămână, managerul Mircea Cornișteanu s-a aflat în Statele Unite ale Americii, la „The Watermill Center”, Long Island, New York – fondat de Robert Wilson în 1992 – pentru a lua parte la workshop-ul organizat de regizor în vederea viitoarei realizări de pe scena craioveană. Castingul pentru „Rinocerii”, de săptămâna viitoare, va fi urmat de primele repetiții, până pe 24 ianuarie, cele finale vor avea loc pe întreg parcursul lunii iunie, iar premiera este anunțată pentru data de 4 iulie.
Născut în 1941, în Waco, Texas, Robert Wilson lucrează de peste patru decenii ca regizor, perfomer, coregraf, scenograf, ligh-designer, fiind autorul unor spectacole de teatru şi operă care au reinventat limbajul scenic în a doua jumătate a secolului al XX-lea. A fost influenţat de dans şi arhitectură, de artişti de avangardă precum George Balanchine şi Merce Cunningham, a explorat universul marginalilor, a colaborat cu Pierre Cardin, Yves-Saint Laurent, dar şi cu Philip Glass ori David Bowie. Excepţional organizator şi producător, a creat cu ani în urmă „The Watermill Center”, un spaţiu de încurajare a experimentului în artă, deschis tinerilor creatori din întreaga lume.
La Craiova i s-au jucat două spectacole, în cadrul Festivalului „Shakespeare”
Wilson a mai fost de câteva ori în România, iar la Craiova i s-au jucat două spectacole, în cadrul Festivalului Internațional „Shakespeare”: „Femeia mării”, de H. Ibsen, în 2008, și „Sonetele lui Shakespeare”, prezentat de „Berliner Ensemble” (Berlin), în 2012. În anul 2010, regizorul american a fost prezent la teatrul craiovean cu conferința „Have I been here before?”, cu ocazia prezentării filmului spectacolului său „Hamlet – Un monolog”, realizat la Alley Theatre în 1995, în regia şi interpretarea sa.
Vine însoțit de o echipă de colaboratori din Austria, Franța, Germania, Italia, Polonia și SUA
Va reveni săptămâna viitoare, însoțit de o echipă de colaboratori cu care lucrează de obicei spectacolele sale apreciate pe scenele internaționale: dramaturgul Konrad Kuhn (Austria), creatorul de costume Jacques Reynaud (Franța), co-regizorii Tilman Haecker (Germania) și Charles Chemin (Franța), light-designerul A.J. Weissbard (Italia), video-artistul Tomek Jeziorski (Polonia) și compozitorul Adam Lenz (SUA). Acestora li se vor alătura, din România, regizorul Bobi Pricop (asistent de regie), scenografii Adrian Damian (asistent decor) și Adriana Dinulescu (asistent costume).
Cinci reprezentații ale spectacolului său și o expoziție video – în aceste zile, la Paris
În perioada 14 noiembrie 2013 – 17 februarie 2014, artistul vizual Robert Wilson este prezent în Salle de la Chapelle a celebrului Muzeu Luvru cu expoziția video „Living Rooms”, o transpunere a ceea ce reprezintă spațiul său de existență și de lucru de la „Watermill Center”.
Spectatorii parizieni au putut viziona pe 7 ianuarie, la Théâtre du Châtelet, spectacolul „Einstein on the Beach”, realizat de Wilson, pe muzica lui Phillip Glass. Spectacolul a putut fi urmărit de telespectatorii din întreaga Europă, grației transmisiei în direct pe postul de televiziune „Mezzo”, a avut reprezentații în zilele de 8 și 9 ianuarie și va avea alte două astăzi și mâine. De la Paris, regizorul va veni direct la Craiova, însoțit de colaboratorii săi. De subliniat că este pentru prima oară când Robert Wilson – pe care Eugène Ionesco l-a numit cândva „cel mai important regizor american” – montează un spectacol în România.
Premiera mondială a spectacolului „Rinocerii” a avut loc la Dusseldorf, pe 6 noiembrie 1959, iar piesa a fost tipărită în același an la Editura „Gallimard”. De atunci a fost jucată în sute de reprezentații pe toate scenele lumii.