Lipscaniul, în căutarea farmecului pierdut

0
578

Patru străzi din centrul istoric al Craiovei sunt realizate până în acest moment. Constructorii au început, de câteva zile, să decoperteze și Lipscaniul, considerat cea mai veche stradă a orașului. Această arteră se va diferenția între toate celelalte, ea urmând să fie pavată cu un granit special, care va fi adus din Brazilia. Strada va fi amenajată cu diferite nuanțe de maro și bej care vor aminti de pavelele de lemn care i-au adus faima în secolul trecut. 

Lucrările de refacere a centrului istoric al Craiovei merg mai bine decât se așteptau până și constructorii. Firma Recon a început să refacă și strada „Lipscani”, care nu era prinsă în graficul pentru această perioadă. Fiind cea mai veche și mai importantă din zona veche a Băniei, fusese programată să intre în șantier începând din primăvară, însă se lucrează la ea deja de două zile. „Strada Lipscani ar fi trebuit să o atacăm în primăvară, dar pentru că vremea ne permite să facem lucrări, am deschis șantierul și sperăm să o terminăm înainte ca meteorologii să ne anunțe că va ninge”, a declarat Marian Petcu, directorul firmei Recon, care execută această lucrare.

Cea mai veche stradă a intrat în lucru

Lipscaniul este un adevărat șantier în aceste zile. Bucățile de pavaj sunt scoase una câte una și încărcate în mașini, urmând ca după ce se finalizează această operațiune să se înceapă decopertarea propriu-zisă a străzii. „După ce vom termina cu decopertarea, vom lucra la rețeaua de canalizare și la cea de apă pluvială. Mai exact, schimbăm tot ce este vechi și uzat, iar în plus mai introducem și tubulatura pentru electricitate”, a precizat directorul Marian Petcu. În timpul acestor lucrări de intervenții asupra străzii, trotuarele de pe ambele părți au fost lăsate pentru a fi folosite de trecători, reprezentanții Recon dând asigurări ieri că aceștia nu riscă nici un accident.

Vremea îl ajută pe constructor

Potrivit directorului Recon, lucrarea de refacere a centrului istoric este realizată până în acest moment în procent de 15%. Cu tot cu lucrările care s-au făcut în decembrie și în primele zile ale lui ianuarie, execuția a avansat până la nivelul pe care ar fi trebuit să îl atingă la jumătatea lunii martie. „Ne-a ajutat mult vremea, în primul rând nu a nins și, în al doilea rând, nu a fost deloc ger astfel încât am putut scoate oamenii la lucru. Un alt avantaj a fost că am mobilizat și angajați mai mulți pentru care nu am mai avut lucrări în alte părți și treaba merge foarte repede, după cum se vede”, a mai spus Marian Petcu, acesta programându-și să termine execuția de pe Lipscani cât mai repede posibil.

Primele patru străzi sunt gata

Cele mai avansate zone ale centrului sunt cele patru străzi pe care infrastructura de subteran a fost deja terminată. Pe străzile „Olteț”, „Romain Rolland”, „Traian Demetrescu” și „Dreptății” s-au refăcut toate rețele de utilități, îndeosebi canalizarea care era foarte uzată, și se așteaptă acum să se monteze granitul, care ar fi și ultima operațiune. „Aceste patru străzi sunt terminate în ceea ce privește infrastructura de subteran. Noi am schimbat toate conductele și am efectuat toate îmbunătățirile pe care le prevedea proiectul. Mai avem să facem trotuarele, dar nu ne grăbim cu ele. Le vom reface atunci când vom monta granitul, adică peste două luni”, a mai spus Marian Petcu.

O comandă de granit va veni peste două luni

Centrul vechi al Craiovei va fi pavat cu granit în mai multe nuanțe. Directorul Marian Petcu a precizat că s-au efectuat comenzi în mai multe țări în care au fost găsite respectivele nuanțe, inclusiv în Brazilia. Mai durează încă o perioadă până ce toate cantitățile necesare vor fi colectate într-o fabrică din China, aici urmând să fie prelucrate la dimensiunile cerute. „Asta înseamnă o așteptare de două luni pentru noi. Dar când va ajunge aici, granitul va fi gata de montat și nu o să ne ia timp mult până ce îl vom așeza pe străzi”, a declarat Petcu. Pentru străzile Lipscani și România Muncitoare, au fost alese nuanțe de maro și bej, iar pe celelalte străzi s-a ales granit în culorile de gri închis și gri deschis. Cele două piațete vor fi pavate cu o combinație din mai multe nuanțe.

Refacerea fațadelor stragnează

Cea mai mare problemă rămâne totuși cea referitoare la fațadele clădirilor din centrul vechi. Directorul Marian Petcu a recunoscut că, pe cele patru străzi pe care lucrările sunt deja aproape de finalizare, prea puțini proprietari au început să miște ceva și la case. „Noi suntem dispuși să îi ajutăm îndeosebi cu burlanele pentru scurgerea apei pluviale de pe acoperișuri. Însă ei nu sunt preocupați în mod deosebit de acest aspect, ar trebui să își dea mai mult interesul în această fază”. Municipalitatea a inventariat aproape 100 de case care se află în centrul istoric al Bănie, dintre care majoritatea au probleme cu rețele de utilități, iar fațadele nu sunt deloc atrăgătoare, proprietarii lor fiind obligați să le refacă în același stil.