Persoane din Asia , migrante ilegal, depistate de poliţiştii de frontieră români

0
432

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş – I.T.P.F. Timişoara au depistat, în zona de competenţă, într-o autoutilitară, 26 de cetățeni din Pakistan, India şi Afganistan care intenţionau să iasă ilegal din Romania.  Șoferul autoutilitarei este cercetat pentru trafic de migranţi.

În data de 08.12.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 21.30, în apropierea unei parcări situate în zona localitații Izvin, județul Timiș, poliţiştii de frontieră au observat şi monitorizat un grup numeros de persoane, cetățeni străini, care s-a urcat în remorca unei autoutilitare înmatriculată în România. Ulterior, şoferul autoutilitarei s-a deplasat pe autostrada A1, în direcția punctului de frontieră Nădlac, fiind oprit la Km 508 de către echipajele poliției de frontieră, şi apoi escortat, împreuna cu mijlocul de transport, la sediul poliției de frontieră, pentru un control amănunțit și cercetări. În urma verificărilor, s-a constatat că în interiorul vehiculului erau 26 de cetățeni din India, Pakistan şi Afganistan, posesori ai unor documente temporare de identitate emise de autorităţile române pentru solicitanţii de azil. În urma acţiunii, poliţiştii de frontieră l-au reţinut pe șoferul autoutilitarei, un cetățean român în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza județului Argeș. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, iar cetăţeanul român care a sprijinit grupul de migranţi este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.