Lewandowski, pe cale să depășească un nou record

0
529

Atacantul polonez în vârstă de 32 de ani are ocazia de a îl depăși pe legendarul atacant al Realului, Raul, în lista celor mai buni marcatori din istoria Champions League dacă Lewandowski va înscrie în meciul Bayern Munchen-Lokomotiv Moscova din această seară de la ora 22:00. În acest moment vârful lui Bayern se află pe locul 3 la egalitate cu Raul (71 de goluri). Unul dintre cei mai importanți atacanți ai anului 2020 care a câștigat recent și premiul World Football Summit, acordat celui mai bun fotbalist al planetei în 2020, continuă să impresioneze și să scrie istorie în tricoul lui Bayern, echipă care speră să aducă Balonul de Aur în mâinile polonezului după decizia de a se amâna acordarea prestigiosului premiu în 2020. Ediția actuală a început cum nu se putea mai bine pentru polonez reușind să înscrie 12 goluri în campionat și alte 3 în Champions League.
Atacantul a venit la Bayern Munchen liber de contract după despărțirea de Borussia Dortmund în 2014, iar de atunci Lewandowski a reușit să cucerească Champions League în 2020, 6 campionate, 3 Cupe ale Germaniei,o SuperCupă a Europei și 4 ale Germaniei cu Bayern Munchen.