Frontul Naţional al Marinei Le Pen a devenit primul partid al Franţei, devansând în primul tur al alegerilor regionale, atât adversarii “de dreapta”, “republicanii” lui Nicholas Sarkozy, cât şi socialiştii de centru-stânga, aflaţi la putere şi bineînţeles frontul de stânga şi ecologiştii. Toată lumea ştie bine în Hexagon, cine sunt câştigătorii alegerilor regionale, în primul tur, dar mari suprize sunt excluse pentru cel de-al doilea tur. Extrema dreaptă 28% din sufragii a venit pe primul loc în şase regiuni, socialiştii (PS) 23,5% sunt bine poziţionaţi în numai două regiuni, republicanii având şanse reale în patru regiuni. Se vorbeşte de un peisaj politic bulversat, de o înfrângere a stângii în raport cu 2010, şi de imposibilitatea redresării corabiei prin creşterea sensibilă post atentate a popularităţii lui Francois Hollande. Dar şi a premierului Manuel Valls. O decepţie cumplită şi în tabăra republicanilor, în pofida activismului şi discursului radical al fostului preşedinte al Republicii, Nicholas Sarkozy, care nu a galvanizat în suficientă măsură electoratul tradiţional. Suntem oricum departe de 2002, când se amenaja “cordonul sanitar”, prin mobilizarea deplină contra Frontului Naţional la alegerile prezidenţiale şi deznodământul confruntării dintre Jaques Chirac şi Jean Marie Le Pen. Suntem în faţa unui scor istoric al Frontului Naţional, la o participare de peste 50% la vot. Jean Christophe Campadelis, primul secretar al PS, n-a ezitat şi a decis “sacrificarea” a trei regiuni, optând retragerea listelor sale, teoretic lipsite de şanse, prin poziţionarea pe locul 3. Contestat este şi leadershipul lui Nicholas Sarkozy pentru strategia aleasă în alegerile regionale, dar, atenţie, francezii s-au despărţit de retorica anti-fascistă la adresa Frontului Naţional, acum în posesia celor mai bune rezultate, din ultimele scrutine sub guvernarea socialistă: 24,95% la euro-parlamentarele din iunie 2014; 25,24% la departamentalele din martie 2015 şi acum 28% la alegerile regionale. De fapt mesajul alegerilor regionale din Franţa, departe de a fi unul general valabil, are o simbolistică de luat în seamă: partidele tradiţionale par obosite şi electoratul a resimţit acest lucru. Contextul special, de fapt un traumatism creat prin atentatele teroriste de la Paris şi Saint Denis, a fragilizat încrederea în politicieni. Dreapta s-a vulnerabilizat pe tema identităţii şi imigraţiei, în timp ce centrul-stânga pe solicitările de securitate şi autoritate ale guvernului Valls. Mai sunt şi alte detalii, la care nu se face referire. Ce ar trebui totuşi reţinut, vizează calitatea ofertei politice viitoare, în cazul partidelor noastre şi ele în plină premenire. Este evident că atât Frontul Naţional în Franţa cât şi PiS în Polonia, au atras atenţia strategilor partidelor noastre parlamentare, chiar dacă, deocamdată se păstrează tăcerea. Şi liberalii şi social-democraţii, dar şi ALDE şi UNPR, simt că trebuie să umble la garderoba ideologiilor, dar mai ales la resursa umană, de mai bună calitate. Dacă există. Să nu excludem apariţii insolite pe scena politică capabilă să prizeze la un electorat cu multe particularităţi de la o zonă la alta.
