Ziua Internațională Anticorupție marcată și la Craiova (video)

0
399
[wposflv src=’https://www.cvlpress.ro/wp-content/uploads/2014/12/9-dec-2014.flv’ previewimage=”https://cvlpress.ro/wp-content/uploads/video-play-button-305×205.png” title=”” autoplay=0]

Ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Dolj își sărbătoresc, astăzi, ziua, în urmă cu 11 ani data de 9 decembrie fiind declarată de Organizaţia Naţiunilor Unite Ziua Internaţională Anticorupţie. Activitățile desfășurate de ofițerii doljeni în combaterea acestui flagel s-au materializat an de an cu arestări în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, dar nu numai. Un lucru de subliniat pentru 2014 este că a crescut numărul angajaților MAI care au denunțat fapte de corupție. Peste 60 de dosare penale s-au înregistrat la SJA Dolj anul acesta, 29 dintre persoanele cercetate pentru fapte de corupție au și fost trimise în judecată și, până în acest moment, 15 inculpați au fost condamnați definitiv.

 

Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat data de 9 decembrie Ziua Internaţională Anticorupţie, pentru a sublinia în întreaga lume impactul negativ al corupției funcționarilor asupra cetăţenilor şi a societăţii. Cu această ocazie, Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne anunță că va continua eforturile de prevenire şi combatere a corupţiei în rândul personalului ministerului. Direcţia Generală Anticorupţie prin Serviciul Județean Anticorupție Dolj dorește atragerea cetățenilor și a funcționarilor onești în lupta cu acest flagel, colaborarea cu angajații structurilor teritoriale ale MAI, precum și cu reprezentanții altor structuri, ONG-uri din zona de responsabilitate, pentru ca doljenii să conștientizeze riscurile pe care le comportă săvârșirea unor fapte de corupție. În același timp se dorește responsabilizarea cetățenilor și a funcționarilor publici, în sensul de a lua atitudine și de a sesiza DGA de fiecare dată când iau cunoștință despre implicarea unor lucrători ai MAI în fapte de corupție.

„Corupţia reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii, ne afectează pe toţi şi slăbeşte respectul pentru lege. Tocmai de aceea activitățile pe care noi le desfășurăm vizează combaterea tuturor faptelor de corupție la nivelul personalului MAI și avem nevoie ca cetățeanul să ne fie aliat în acest demers. Surpriza din acest an și lucrul pe care aș vrea să-l subliniez este că am avut aliați chiar în sistem. Mai exact polițiști care i-au denunțat pe cei care le ofereau bani sub diverse pretexte. Au fost șase asemenea cazuri de la începutul lui 2014 și nu este puțin. În 2014, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Dolj au efectuat cercetări în 62 de dosare penale, iar până acum s-a dispus trimiterea în judecată în 13 dosare, cu un număr de 29 de persoane inculpate pentru fapte de corupție”, ne-a declarat comisar-șef Ionel Gone, comandantul Serviciului Județean Anticorupție Dolj. În plus, s-au organizat 9 acțiuni în urma cărora 10 persoane au fost prinse în flagrant, fiind cercetate pentru fapte de corupție, respectiv luare de mită, dare de mită sau trafic de influență (6 în arest preventiv și 4 în arest la domiciliu). Tot anul acesta au fost pronunțate și hotărâri judecătorești definitive în dosare în care cercetările au fost efectuate de ofițerii anticorupție doljeni, 15 persoane fiind condamnate. Multe alte dosare se află în faza de judecată. Între cei picați „în plasa” ofițerilor anticorupție doljeni se află medicul Gabriel Dragoș Găman, profesor universitar și șeful Clinicii de Hematologie a Spitalului Filantropia din Craiova, ajuns după gratii pe 19 iunie a.c., după ce a fost prins în flagrat primind șpagă pentru a „rezolva” un dosar de pensionare medicală, agentul de poliție Marian Cristi Dinu, de la Postul de Poliție Castranova, arestat în iulie și condamnat pe fond la 2 ani și 4 luni închisoare cu executare pentru luare de mită sau, cel mai recent caz, Ionuț Petrișor, de 28 de ani, din comuna Bîrca, arestat pe 15 octombrie și condamnat la sfârșitul săptămânii trecute la 2 ani de închisoare cu executare pentru că a vrut să-l mituiască pe un polițist din localitate cu 400 de lei ca să-l scape de dosarul în care-l cercetat pentru conducere fără permis.

Ofițerii anticorupție doljeni au derulat și 138 campanii de conştientizare a funcţionarilor M.A.I  cu privire la riscurile pe care și le asumă dacă săvârşesc fapte de corupţie și insistă în continuare ca cetăţenii să ia atitudine împotriva faptelor de corupţie şi să le sesizeze ori de câte ori este nevoie la linia verde anticorupţie 0800.806.806.