Prinşi când furau motorină din vagoane – cisternă

0
467

Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Melineşti au depistat cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 – 57 de ani, toţi din judeţul Dolj, în timp ce sustrăgeau combustibil din vagoanele – cisternă care aparţin unei societăţi comerciale de distribuţie a carburanţilor. Autorii sunt angajaţi la un agent economic din apropiere şi, când au văzut vagoanele staţionate pe linia ferată industrială, au început să sustragă motorina. Până când au fost prinşi în flagrant, reuşiseră să fure 50 de litri de motorină. Pe numele lor, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de “furt calificat”.