Autotestul HIV/SIDA, pentru prima dată pe piaţa din România

0
594

Dispozitivul de autotestare HIV/SIDA a ajuns, pentru prima dată, în România, fiind a patra ţară din Europa care poate oferi pacienţilor posibilitate de a afla singuri dacă sunt sau nu purtătorii acestui virus. În prezent, în România, există peste 14.000 de persoane infectate.

“Suntem a patra ţară, din Europa, care lansează aceste test, după Franţa, Italia şi Spania. Acest test este un test autoadministrabil, pe bază de picătură de sânge, asemănător cu testul de glicemie. Se poate face în intimitate de acasă, poate fi administrat de orice persoană, nu îţi trebuie educaţie medicală sau cunoştinţe speciale. Este disponibil în farmacii şi se poate elibera fără reţetă. Testul are o sensibilitate de 100%, adică, dacă ai virusul, nu va spune că eşti negativ. Iar de partea cealaltă, unul din 500 posibil să arate că poate este pozitiv. Dar, sigur, acest test nu poate înlocui testul de laborator sau vizita la medic şi se poate valida rezultatul cu un alt test”, a declarat Adrian Grecu, reprezentantul firmei care comercializează dispozitivul în România.

Efectuarea testului autoadministrabil durează aproximativ cinci minute şi poate fi folosit cu uşurinţă de oricine acasă, fiind necesare doar o mostră de sânge din vârful degetului şi o aşteptare de 15 minute pentru a citi rezultatul.

În cazul unei suspiciuni cu virusul HIV, specialiştii recomandă efectuarea unui alt autotest după trei luni. „Infecţia HIV nu mai reprezintă o problemă terapeutică, însă este în continuare o problemă de sănătate publică, sute de cazuri noi de pacienţi cu HIV/SIDA fiind înregistrate în fiecare an. Testarea precoce sau atunci când există risc prezintă numeroase avantaje, atât pentru pacienţi – care pot beneficia de servicii de sănătate eficiente cât mai rapid, cât şi pentru sistemul de sănătate. Un diagnostic timpuriu poate duce la situaţia în care pacientul are încărcătură virală nedetectabilă şi nu transmite virusul către cei dragi şi, în cele din urmă, poate duce o viaţă normală şi fără restricţii”, a explicat prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş.

Conform datelor furnizate de Comisia Naţională de Luptă Anti-SIDA din cadrul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, peste 14.600 de pacienţi cu HIV/SIDA sunt înregistraţi în România, aproape jumătate dintre aceştia cu vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani. Din numărul total de pacienţi cu HIV/SIDA existenţi la nivel naţional, peste 600 de cazuri au fost depistate pe parcursul anului 2016, în timp ce alţi 300 au fost diagnosticaţi numai în intervalul ianuarie-iunie 2017.

„Deşi prevenţia şi depistarea precoce sunt principalele arme în combaterea infecţiei cu HIV, în România există în continuare numeroase obstacole în desfăşurarea eficientă a acestora, de la nivelul redus de conştientizare, la preconcepţiile despre aceasta. Însă diagnosticul infecţiei cu HIV nu mai reprezintă astăzi o condamnare la moarte. Dacă persoanele care ştiu că au fost expuse la risc se testează şi primesc un diagnostic la timp, au şanse să ducă o viaţă normală. Posibilitatea de a cumpăra un test direct din farmacie va oferi o şansă în plus celor care, din cauza temerii de a fi stigmatizaţi social, nu doresc să se adreseze serviciilor de sănătate publică sau laboratoarelor private”, a precizat Iulian Petre, directorul executiv al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).

Pe de altă parte, profesorul Rafila a explicat că utilizarea unui astfel de dispozitiv duce la mai multă prevenţie, în condiţiile în care, oamenii devin tot mai dezinteresaţi de această infecţie, date fiind progresele medicale în acest sens. “Aceste test este un lucru remarcabil, dar doar cu o singură condiţie, oamenii care îşi administrează acest test ar trebui să fie informaţi în ceea ce priveşte infecţia HIV. Progresele remarcabile care au fost făcute în tratamentul infecţiei HIV, devenind o boală cronică de lungă durată, nu înseamnă că persoanele care au putea să contacteze această boală, au un comportament preventiv. Odată cu “banalizarea” infecţiei HIV, duce la scăderea interesului pentru prevenţie. O astfel de posibilitate de a te testa individual este o oportunitate pentru ca oamenii să înţeleagă mai bine care sunt riscurile, iar testarea periodică poate duce la un comportament preventiv”, a menţionat preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila.

Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) lansează, în perioada noiembrie-decembrie, o campanie de informare şi de promovare a serviciilor publice de testare pentru depistarea virusului HIV. (Mediafax)