Ivan&Simon – golgheteri, Hristo, cu assist-urile

0
348

2Cei doi atacanţi ai Universităţii au punctat de cinci ori până acum, în timp ce bulgarul Zlatinski a oferit patru pase decisive

Cei doi atacanţi ai Universităţii Craiova care sunt şi colegi de cameră în cantonamente, Ivan şi Măzărache, se află pe locul 5 în clasamentul golgheterilor după 15 etape, ei reuşind câte 5 goluri. Ierarhia este condusă de albanezul Llullaku, de la Gaz Metan, care a marcat două din cele 12 goluri în poarta Ştiinţei. Bulgarul Hristo Zlatinski este pe locul secund în topul pasatorilor decisivi, cu 4 assist-uri oferite, prima poziţie fiind revendicată de dinamovistul Sergiu Hanca. Cel mai prolific jucător într-o ierarhie combinată, goluri+assist-uri, cel mai eficient este un alt jucător de la Dinamo, Valentin Lazăr, cu 7 goluri şi 4 pase decisive, urmat de stelistul Boldrin, cu 6 goluri şi 3 assist-uri.

Emoţii pentru Ivan la antrenamentul de ieri al naţionalei

Atacantul Universităţii Craiova, Andrei Ivan, s-a accidentat la antrenamentul de ieri al echipei naţionale, el suferind o entorsă uşoară la glezna piciorului stâng. Ivan va fi însă apt pentru  meciurile tricolorilor cu Polonia, din preliminariile Mondiale, şi cu Rusia, amical programat la Groznâi. Andrei Ivan este golgheterul Universităţii, cu 5 reuşite, şi este folosit în mod constant ca jucător under 23 de Gigi Mulţescu.

Clasamentul marcatorilor 2016/2017, după 15 etape:

  1. Azdren Llullaku – 12 goluri;
  2. Cristian Bud – 8 goluri;
  3. Istvan Fulop, Valentin Lazăr – 7 goluri;
  4. Fernando Boldrin (Astra 1 gol / Steaua 5), Aurelian Chiţu – 6 goluri;
  5. Andrei Ivan, Simon Măzarache, Petre Ivanovici, Dorin Rotariu, George Ţucudean, Ianis Zicu – 5 goluri.

Clasamentul pasatorilor decisivi 2016/2017, după 15 etape:

  1. Sergiu Hanca – 5 assisturi;
  2. Florin Cernat, Romario Benzar, Valentin Lazăr, Antun Palic, Juan Carlos Ruiz, Hristo Zlatinski – 4 assisturi;
  3. Fernando Boldrin, Eric de Oliveira, Harlem Gnohere, Alexandru Munteanu, Filipe Nascimento, Bryan Nouvier, Romeo Surdu – 3 assisturi.