Invitat de întâlnirile „Spectactor”, criticul Eugen Simion nu a vorbit despre literatură, ci despre poporul român. Încercând să răspundă la o întrebare pe cât de simplă, pe atât de provocatoare, și anume ce înseamnă să fii român azi, Eugen Simion a tras concluzia că sentimentul identității naționale este în declin, iar această realitate se reflectă în mai multe aspecte, începând de la lipsa mândriei de a fi român și terminând cu modul în care este folosită și cultivată limba română. Criticul literar a atras atenția că această stare de spirit este întreținută și de o „pedagogie negativă”, cultivată de mass-media și de intelectualii elitiști, care face un rău și mai mare poporului român.
Unul dintre cei mai cunoscuți, dacă nu cel mai bun critic literar actual, Eugen Simion s-a aflat, duminică, la Craiova, răspunzând invitației organizatorului, poetul Nicolae Coande, de a participa la întâlnirile „Spectactor”. O surpriză a fost faptul că, de această dată, criticul Eugen Simion nu a pregătit o temă de literatură, ci a venit în fața publicului craiovean cu o analiză asupra poporului român, extrem de actuală dată fiind starea de spirit, marcată de proteste, din aceste zile. Conferința sa s-a intitulat „Despre identitatea românească” și, timp de aproape două ore, Eugen Simion a lucrat cu migală la portretul poporului român, mărturisindu-și demersul cu un impuls interior, sentimentul de revoltă personală pe care o simte vizavi de modul în care sunt prezentați românii. „Mă irită când deschid televizorul și văd că se vorbește despre noi, românii, în termeni disprețuitori. Îmi vine să mă îndrept împotriva sticlei și să spun că nu este așa. Dacă era așa, eram demult o provincie rusească, austriacă sau turcească. Nu știu de ce nu vă enervează pe toți… Nu că aș fi un patriot, dar eu am vrut să fiu un român european. Vin dintr-o cultură europeană care s-a format greu și cred că nu e bună deloc această pedagogie negativă”.
„Nu mai sunt țărani, există doar o populație care trăiește prost, la țară”
Eugen Simion a judecat poporul român după criteriile pe care istoricul Max Gallo le-a folosit pentru descrierea poporului francez, cel mai important element al identității naționale fiind spațiul în care trăim. „Românii au, ca și verii lor occidentali, sentimentul că sunt mai mult decât o rasă, sunt o rațiune. Pentru români, sentimentul că au un pământ al lor, adică o țară unică, inconfundabilă, este puternic. La fel de puternică este și convingerea țăranului că a avea pămnt și a-l munci este menirea lui și punctul de referință în definirea statutului său social. Acest sentiment a funcționat până când procesul colectivizării, impus de sistemul bolșevic, a făcut din țăranul proprietar un salahor la oraș, un fel de argat într-o comunitate haotică și păguboasă, unde ți se cere să muncești și nu primești în schimb decât ceea ce reușești să furi. 40 de ani de colectiv au distrus nu sentimentul proprietății, ci sentimentul că țarina are o valoare sacră. După 26 de ani de la căderea comunismului, constatăm că practic nu mai sunt țărani, există doar o populație care trăiește prost la țară. Puțini tineri născuți la țară mai vor să rămână țărani și să-și lege destinul de pământ. Au pierdut sentimentul că aparțin unui spațiu sacru și că, pentru el, poți să-ți jertfești și viața”.
„Nu mai vor să fie români, cu argumentul că țara nu le-a dat nimic”
Chiar dacă viața te duce în altă parte, în alte țări, cât de puternic mai este sentimentul că ești român și aparții românității, s-a întrebat criticul Eugen Simion. „Convingerea mea este că sentimentul românității este încă puternic în lumea rurală și, din ce în ce mai puțin, în marile adunări urbane cosmopolite. Așa se întâmplă peste tot în Europa post-industrială, post-comunistă, post-umanistă, etc. Lumea europeană se mișcă și se amestecă repede, este un proces firesc și nu este prima dată când se întâmplă așa ceva în Europa și în lume. Grecii îi numeau barbari pe toți cei care veneau din afara Greciei antice. Azi barbarii sunt oamenii din est care merg să muncească în vest sau nord-africanii care urcă în nordul bogat european”, a explicat criticul literar mersul societății românești, integrând-o într-un context mai larg. Eugen Simion a mers și mai departe și s-a întrebat apoi cum se comportă românii în acest nou val, în aceată migrație. „În chip diferit, evident. Unii se adaptează repede și vor să uite că sunt români, mai mult nu mai vor să fie români cu argumentul că țara nu le-a dat nimic și nu le oferă, în continuare, nici o certitudine materială. Se adaugă, la toate acestea, imaginea proastă pe care o au românii în țările europene din cauza cerșetorilor și infractorilor de origine românească”.
„Sentimentul identității românești este în declin”
Eugen Simion a atras atenția că se întâmplă ceva alarmant în societatea românească, și anume că spiritul național este din ce în ce mai contestat. „Aici mi se pare lucrul cel mai grav. Convinși că ruralismul, tradițiile, mentalitățile evident detestabile, „primitive” împiedică progresul material și moral, intelectualii ziși elitiști cer, cum s-a văzut, doborârea miturilor naționale pe care le consideră false, cer demistificarea istoriei și a literaturii naționale, care după ei au fost abuzate, mistificate de o retorică veche, aberant incomiastică. Pe scurt, românii nu au pierdut sentimentului spațiului unic și sacru, dar după 50 de ani de totalitarism, un sfert de veac de tranziție haotică și, în prezent datorită unei intelighențe care, pe motiv că regimul Ceaușescu a încurajat național-comunismul, respinge valorile naționale, după toate acestea, zic, sentimentul indentității românești bazat pe ideea de spațiu, de țară, de pământ, de neam, tradiție, de mod de a fi este în declin. A fi român nu este totdeauna, se observă, un sentiment de mândrie. Pentru unii este chiar un sentiment de culpabilitate”.
Limba română este jupuită, iar școala – o fabrică de diplome
Un alt element de referință, poate cel mai puternic al identității românești, este limba, cunoscut fiind faptul că, prin limbă, românii și-au manifestat apartenența la marea familie a latinității. „Latinitatea a fost și este și trebuie să rămână în continuare dimensiunea esențială a identității românești.Timp de câteva secole, istoricii și filologii noștri au dus și duc și azi o bătălie veritabilă pentru recunoașterea latinității și continuității noastre în spațiul nord-dunărean. Limba română, cred eu, este și astăzi un factor de coeziune națională, deși românii nu acordă o mare importanță cultivării ei. Păturile culte ba o franțuzesc, ba o împestrițează inutil cu cuvinte parazitare din engleză. Pe stradă, limba română este jupuită, bolbosoriă, urâțită într-un mod insuportabil. Cioran, care neagă totul în afară de mistică și muzică, este de părere că limba română este, totuși, creația cea mai mare a noastră și aduce ca argument Biblia și traducerile din Shakespeare, despre care spune că sună extraordinar de bine în românește, în timp ce în franțuzesc sună „ca naiba”. Școala – un alt element important al identității poporului român – a devenit, crede Eugen Simion, o fabrică de diplome și un factor de discriminare socială.
