Muzicieni polonezi susțin al patrulea concert din „Stagiunea Europa”

0
204

După Austria, Cehia și Cipru, o altă țară europeană își prezintă muzica pe scena Filarmonicii „Oltenia” din Craiova: Polonia. Pe parcursul săptămânii, craiovenii pot participa la mai multe evenimente cu acces liber, în cadrul cărora pot afla informații despre artiști polonezi, sistemul educațional în care se formează ori carierele lor, iar vineri sunt așteptați la obișnuitul concert simfonic.

Astăzi, de la ora 19.00, în Sala „Filip Lazăr” a instituției are loc o întâlnire a melomanilor cu Jacek Rogala, directorul și dirijorul Kielce Philharmonic Orchestra. Mâine, 10 noiembrie, tot de la ora 19.00, Muzeul de Artă Craiova va găzdui recitalul neconvențional „Convorbiri muzicale” al pianistului Andrzej Karalow, student al Universității de Muzică „Fryderyk Chopin” din Varșovia.

Sub genericul „Muzicienii polonezi se prezintă”, dirijorul Jacek Rogala și violonista Patrycja Piekutowska vor vorbi joi, 12 noiembrie, cu începere de la ora 19.00, în Sala „Filip Lazăr”, despre activitatea lor artistică. Vineri seara, aceștia vor urca pe scenă, într-un concert susținut împreună cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”, cu două prime audiții în program. Este vorba despre Uvertura „Fairy Tale” de Stanislaw Moniuszko și Concerto-Notturno pentru vioară şi orchestră de coarde de Mikolaj Gorecki. De asemenea, repertoriul include și Poemul simfonic „Eternal Songs” („Cântece eterne”), op. 10 de Mieczyslaw Karlowicz. Biletele se găsesc la Agenția Filarmonicii și costă 35 lei, iar pentru elevi, studenţi și pensionari, 25 lei.

„Stagiunea Europa” se desfășoară la Filarmonica „Oltenia” în perioada 23 octombrie 2015 – 20 mai 2016 și include în total 28 de concerte, câte unul dedicat fiecărei țări europene. Evenimentul a debutat în anul în care se împlinesc 111 ani de la primul concert al Societății Filarmonice din Craiova și aduce pe scena instituției peste 100 de muzicieni – dirijori și soliști. Pe lângă concertele de vineri seara, programul stagiunii include expoziții de artă, lansări de carte, întâlniri cu reprezentanții mediului internațional de afaceri și numeroase alte activități culturale cu finalitate instructiv-educativă adresate copiilor și tinerilor.

Alături de Filarmonica „Oltenia”, organizatori ai evenimentului sunt Primăria și Consiliul Local Craiova, iar parteneri – Comisia Europeană, Ministerul român al Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii, precum și ambasadele și consulatele statelor membre ale Uniunii Europene la București, împreună cu Camera de Comerț și Industrie a județului Dolj.