Ce carte joacă Bachar al-Assad cu populaţia kurdă? Toţi observatorii au remarcat că în regiunile în care trăieşte majoritatea de 1,9 milioane de kurzi sirieni, în principal în nordul ţării, represiunea n-a atins masacrele perpetuate în alte părţi. Puterea de la Damasc a făcut deseori apel la gaze lacrimogene şi blindate, dar cam atât. Această relativă clemenţă se traduce în plan politic printr-o subtilitate demnă de cele mai bune combinaţii din „Orientul complicat”. Damascul a admis revenirea din exil a liderului kurd, Mohammed Saleh Muslin, liderul partidului de uniune democratică (PYD). Această formaţiune este versiunea siriană a PKK, interzis în Turcia şi condamnat de comunitatea internaţională pentru terorism. În 1998, Damascul a expulzat şi livrat Turciei pe Abdullah Okalan, liderul PKK, care utiliza teritoriul sirian ca bază pentru comiterea de atentate în Turcia. Atunci, armata turcă ameninţase că va invada Siria. În prezent, puterea siriană admite PYD să se organizeze în regiunile kurde. În speranţa recâştigării cauzei etnice şi a istoriei sale. Damascul reaprinde, astfel, chestiunea kurdă, care bântuie în continuare istoria şi geografia Orientului Apropiat. Popor fără stat, cei 30 de milioane de kurzi care trăiesc la graniţa dintre Irak, Iran, Siria şi Turcia sunt marii perdanţi ai decupării geografice ulterioare primului război mondial. Non-arabi, aceşti indo-europeni sperau să obţină locul lor după dezmembrarea Imperiului Otoman. Dar congresul de la Laussanne, din 1923, i-a privat. De atunci se luptă, în fiecare ţară, pentru prezervarea limbii şi culturii lor, fără a renunţa la visul obţinerii, într-o zi, a propriului stat. Dar nici una din ţările în care se află nu este dispusă la amputarea unei părţi din teritoriul său. Prin favorizarea PYD, partizanul unei poziţii dure, Bachar al-Assad îşi asumă riscul unei inflamări în regiune. Mesajul pentru Turcia este clar. Şi Bachar al-Assad încearcă, vizibil, să-l pedepsească pe premierul Erdogan pentru condamnarea represiunii din Siria. Drept dovadă, armata turcă efectuează manevre la frontiera siriană ca în 1988. În majoritatea lor, kurzii nu simpatizează desolidarizarea de compatrioţii arabi. Dar mesajul a fost, din nou, clar: bunii kurzi sunt aceia care aderă poziţiei oficiale, încurajată de regim. În spatele coaliţiei de opoziţie siriană, PYD vede mâna Frăţiei Musulmane, care nu se numără printre prietenii săi, şi ţările occidentale, care au plasat PKK şi avatarurile acesteia în lista de mişcări teroriste. Crearea unei entităţi autonome în regiunile kurde din Siria a fost însoţită de deschiderea unor şcoli kurde, în luna septembrie 2011. În cazul în care regimul de la Damasc cade, embrionul unei autonomii este deja în vigoare. Perspectivă care nu încântă neapărat majoritatea de kurzi turci, care nu doresc să fie la cheremul unui partid nedemocratic şi violent. Vinerea trecută, la Kamechliye, între manifestanţii kurzi din comitetul de rezistenţă locală şi cei din PYD, au avut loc confruntări. Începutul unui nou incendiu în Siria?
