Ne interesează să avem logică?

0
437

Referendumul pentru redefinirea familiei s-a încheiat, cu participarea a 20,41% dintre alegători, ceea ce înseamnă invalidarea scrutinului. Numărul votanţilor a fost de 3.731.704 persoane, duminică seara, la ora 21, când s-au închis urnele în ţară, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC). Referendumul ar fi fost valid dacă prezenţa la vot era de 30%, iar 25% erau voturi valabil exprimate. La analiza rezultatelor am auzit tot felul de explicaţii, care mai de care, mai bizare, afară de ceea ce trebuia spus: presupusa campanie de lămurire a votanţilor a fost scurt-circuitată de la Bruxelles, unde sexo-marxiştii din Parlamentul European s-au activat. Cum numai ei ştiu să o facă. Nici PSD, nici PNL, nici ALDE, nici UDMR, n-au multe reproşuri îndreptăţite să-şi facă, pe această problemă, gâlceava e gratuită şi artificială, fiindcă după acceptarea din Parlament a referendumului, tăvălirea României „prin sosul din dezbaterea de la Strasbourg”, de săptămâna trecută, aveam cunoştiinţă clară că referendumul nu trebuie să treacă. Dacă politicienii „pro” nu s-au dezis mărturisit, au făcut-o prin… inerţie, neluând atitudinea împotriva dezinformării accentuate, şi menţinând vidul informaţional. Mai întâi, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că nu face campanie electorală, apoi cei din PNL şi apoi şi cei din PSD. În 2016, sub conducerea de atunci a Alinei Gorghiu, ca preşedinte, BPN al PNL votase susţinerea referendumului pentru familie prin ratificarea unui protocol cu Coaliţia pentru familie, în care se stipula: „PNL susţine familia tradiţională, punct cheie în programul nostru de guvernare (…) Orice iniţiativă legislativă făcută de cetăţeni, care reuşesc să coaguleze un număr de trei milioane de semnături este legitimă şi îşi urmează calea parlamentară”. Nu era nimic nelalocul său în precizarea Alinei Gorghiu. Asta dacă vrem să avem logică, dacă ne interesează aşa ceva. Convingerile liderilor politici au rămas aceleaşi, cu siguranţă. Contextul a fost altul. De-a dreptul delicat. Şi dintr-o dată. Se spune că Biserica a fost lăsată în ofsaid, în rolul de promotor principal pe care şi l-a asumat cu emfază. Să nu blamăm şi Biserica acum. Poate putea face mai multe. Cine mai ştie. Deşi imaginea unei instituţii fundamentale este la fel de oscilantă, ca tot ce ţine de omenesc, nimic nu este pentru totdeauna, cum spunea cineva. Avem cumva amnezie prematură? Am uitat aluziile lui Frans Timmermans de săptămâna trecută? Ce-ar fi înseamnat dacă PSD, PNL, ALDE şi UDMR se implicau vârtuos, doar câteva zile, în mobilizarea electoratelor proprii? A ieşit „bine” USR, formaţiune politică parlamentară, considerată câştigătoare a… referendumului. E cadrul ideal, care ne asigură să spunem tot ce ne trece prin cap, chiar şi în lipsa capului. Fiindcă şi referendumul a fost lăsat de capul lui. Asta e realitatea. Şi totuşi 21% din cetăţenii ţării au mers la vot, 90% dintre aceştia votând pentru „Da”, expresie a înţelegerii democraţiei. Suntem mai europeni decât săptămâna trecută? Desigur… o dovedeşte referendumul. Trebuie să înţelegem doar că referendumul nu a fost al PSD, PNL, ALDE sau UDMR, care nu l-au „boicotat”, în adevăratul sens al termenului, ci l-au lăsat, cum spuneam, de capul lui. Ar mai fi ceva de spus: referendumul nu a fost împotriva comunităţii LGBT, cu negarea drepturilor patrimoniale şi nepatrimoniale a acesteia, ci a îndeplinit standarde democratice depline, atât putând să arătăm. Şi cum poporul are dreptate întotdeauna, fiindcă aşa ştim, trebuie să acceptăm cele întâmplate. „Excelentă ştire”, a scris pe Twitter eurodeputatul Jude Kirton Darling, din Nord-Estul Angliei. De la începutul lunii mai mulţi eurodeputaţi au adresat o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, în care s-au arătat consternaţi de ţinerea consultării democratice. Deşi pleacă din UE, eurodeputaţii englezi ne duc… grija. Şi nu sunt singurii. La asta trebuie să reflectăm.

PS: În Dolj participarea a fost de 24,77%. Câteva rezultate: Botoşeşti Paia 96,54%, Cetate 91,66%, Carpen 60%, Brabova 77%, Caraula 57%, Măceşu de Jos 63%, Işalniţa 55%, Ghidici 63%, Gogoşu 66%, Amărăştii de Sus 65,18%. Fără niciun fel de mobilizare. Există însă o duzină de primari, de ispravă, care numai dacă ar fi dat un semnal, cât de discret, de ieşire la vot, procentul de 30% era mult depăşit. Asta ca să ştim pe ce cai stăm.