Grâul: Vremea înfiinţării culturilor de toamnă

0
1719

Ca judeţ cu tradiţie în cultura cerealelor, care şi contează sensibil în producţia la nivelul ţării, Doljul, între altele, nu se află doar în campanie electorală, ci şi în … campanie agricolă: este vremea înfiinţării culturilor cerealiere de toamnă. Sigur că nu lipsită de importanţă ar fi fost o discuţie a marilor producători din teritoriu despre ceea ce a fost şi ceea ce ar fi de dorit, în anul următor, inclusiv în privinţa tehnologiilor promovate şi a soiurilor cu bune rezultate, sub egida (?!) Camerei Agricole, desemnată prin vot, potrivit legii, dar încă neviabilă. Specialiştii DADR Dolj, potrivit programelor întocmite, contează pe însămânţarea a circa 182.000 ha cu grâu şi secară, la care se adaugă alte 18.300 ha cu orz şi 15.000 ha cu rapiţă, cultură înfiinţată de acum. Cât se va realiza finalmente este greu de prognozat, dar oricum ne aflăm în ceea ce specialiştii numesc „epoca optimă”. Marile exploatări agricole, contând pe utilaje performante, n-au dificultăţi în realizarea ritmurilor de lucru optime, în schimb micii producători, care promovează o agricultură de subzistenţă, rămân indecişi şi, în acelaşi timp, încurcaţi de starea vremii. Momentul coincide şi cu încheierea mandatului de director executiv al DADR pentru ec. Delia Filimon şi înlocuirea acesteia, după toate probabilităţile, cu ing. dr. Cristina Vladu. Dar „mişcarea” are importanţă doar în planul colectării datelor din teritoriu, al sintezei acestora şi, bineînţeles, a ceea ce mai are acest organism deconcentrat de făcut, conform prevederilor legii.