Spania refuză să condamne franchismul

0
74
Mariano Rajoy

„Nu, nu, este exclusă orice discuţie. Niciodată noi nu vom putea accepta deschiderea cutiei Pandorei”. Este reacţia unui înalt magistrat, oferită în schimbul păstrării anonimatului, susţinută de cotidianul El Confidencial.com, intransigenţă afişată şi de autorităţile spaniole cu privire la posibilitatea judecării foştilor slujitori ai franchismului. Nici guvernul condus de Mariano Rajoy, nici parlamentul şi cu atât mai puţin Tribunalul Suprem, nu îmbrăţişează această ipoteză. Până în prezent, după revenirea la democraţie, la sfârşitul anilor 1970 (Franco a murit în 1975), nici un lider al dictaturii spaniole, care a durat patru decenii, nu a ajuns pe banca acuzaţilor. Nimeni n-a fost acuzat. Mai mult, judecătorului Baltasar Garzon i-a fost interzisă exercitarea profesiei în 2012. Motivul oficial: punerea sub ascultare a avocaţilor. Motivul neoficial: curajul de a contesta impunitatea, cerând anchetarea dispariţiei a 114.00 de spanioli şi a 30.000 de copii în timpul dictaturii. De fiecare dată autorităţile au adus acelaşi argument: legea amnistiei, votată de deputaţi în 1977, care constituie un baraj contra oricărei puneri sub acuzare a vreunui funcţionar al fostului regim. După tentativa avortată a lui Garzon, urmaşii victimelor fac în prezent o nouă ofensivă. Pe de altă parte, judecătorul argentinian Maria Servini solicită extrădarea a trei foşti membri ai aparatului franchist, acuzaţi de crime contra umanităţii: fosta gardă civilă Jesus Munecas (74 de ani), ex-comisarul Jose Ignacio Giralte (71 de ani) şi Jose Antonio Pacheco (67 de ani, alias „Billy El Nino”). Un mandat de arest internaţional a fost emis, dar Guvernul Rajoy, care trebuie să dea undă verde, nu a ridicat un deget. Presiunea vine şi din partea Naţiunilor Unite. Doi trimişi specializaţi în dispariţii s-au aflat recent la Madrid, pentru a solicita Executivului ratificarea unei convenţii privind caracterul imprescriptibil al crimelor de război şi al crimelor contra umanităţii. Cu alte cuvinte, autorităţile sunt somate să deroge de la legea amnistiei din 1977, în apatele căreia „ele se protejează”, pentru a permite a se face lumină asupra crimelor, torturilor, asasinatelor şi gropilor comune. Ironia sorţii este că, timp de două decenii, judecătorii spanioli au fost printre cei mai activi în exercitarea „justiţiei fără frontiere”. În 1999, Baltasar Garzon a fost la originea interpelării lui Augusto Pinochet, la Londra, fostul dictator chilian putând apoi să se întoarcă în ţara sa. La mijlocul anilor 2.000, acelaşi judecător a obţinut extrădarea către Madrid a foştilor torţionari ai dictaturii argentiniene (1976-1983), Adolfo Scilingo şi Rocardo Carvallo, care s-au întors apoi în ţara lor. Astăzi Spania refuză să cedeze şi să revină asupra legii impunităţii. Argentinianul Carlos Slepoi, avocat al familiilor victimelor, speră că această intransigenţă nu este definitivă.