Sentinţă definitivă pentru şoferul fugar de la Gherceşti: 2 ani de închisoare cu suspendare

0
535

Marius Soreanu, tânărul de 22 de ani, din Gherceşti, student la Teologie, care a accidentat mortal un bărbat de 40, în localitate şi a fugit de la locul faptei, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 4 ani pentru ucidere din culpă. Sentinţa a rămas definitivă luni, la Curtea de Apel Craiova, instanţă care a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva hotărârii pronunţată pe fond de Judecătoria Craiova, la începutul lunii mai.

Curtea de Apel Craiova a soluţionat, luni, 7 octombrie a.c., recursul formulat de Marius Soreanu în dosarul în care a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Magistraţii craioveni i-au respins acestuia recursul ca nefondat: „Respinge recursul inculpatului ca nefondat. Admite recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Casează în parte sentinţa penală. Aplică disp. art. 7 din legea 76/2008 privind prelevarea probelor biologice de la inculpat. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. Obligă rec.-inc. la 250 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezintă onorariu av. of. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.10.2013”, se arată în încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Craiova.

Reamintim că accidentul pentru care a fost condamnat Marius Soreanu s-a petrecut pe 8 decembrie 2012. Poliţiştii doljeni au fost anunţaţi prin 112, seara, în jurul orei 20.00, că pe DJ 641, în satul Gârleşti, comuna Gherceşti, s-a produs un accident de circulaţie, al cărui autor a părăsit locul faptei. La faţa locului a ajuns echipa de cercetare din cadrul Biroului Rutier Craiova, s-a stabilit că victima accidentului este Fănel Casangiu, de 40 de ani, din localitate. La locul impactului mai rămăseseră doar câteva bucăţi de caroserie, pe baza cărora poliţiştii de la Rutieră au stabilit că autoturismul care îl lovise pe bărbatul de 40 de ani era de culoare albă, cel mai probabil fiind vorba despre un Opel. Poliţiştii au căutat peste tot prin localitate şi au reuşit să observe, într-o anexă gospodărească, un Opel alb. Autoturismul prezenta urmele specifice unei lovituri, astfel că s-a reuşit identificarea tânărului aflat la volan. Era vorba despre Marius Soreanu, de 22 de ani, din Gherceşti, care a fost ridicat de oamenii legii şi adus la Craiova, la sediul Biroului Rutier, pentru audieri. Tânărul, student la Facultatea de Teologie din Craiova, dar angajat ca şofer profesionist şi posesor al permisului de conducere din anul 2008, a declarat că s-a speriat şi de aceea a fugit după ce a lovit pietonul. Pe 9 decembrie 2012 Marius Soreanu a fost reţinut, a fost eliberat a doua zi, când Judecătoria Craiova a respins propunerea de arestare a acestuia, însă a ajuns din nou după gratii, pe 13 decembrie, după ce Tribunalul Dolj a admis recursul procurorilor. A stat în arest până pe 1 februarie 2013. Dosarul în care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor judiciare s-a înregistrat la Judecătoria Craiova pe 12 martie a. c.. Pe 4 mai a.c., instanţa a pronunţat sentinţa în dosar, după ce inculpatul a recunoscut comiterea faptei, cerând să beneficieze de prevederile art. 320 ind. 1 din Codul de procedură penală vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Pentru ucidere din culpă Marius Soreanu a primit 2 ani închisoare, iar pentru părăsirea locului faptei a primit 1 an şi 4 luni închisoare, cele două pedepse fiind contopite în cea mai grea, de 2 ani închisoare. Judecătorii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani, perioadă în care inculpatul trebuie să respecte o serie de obligaţii între care să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probaţiune; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Soţia bărbatului decedat în accident nu s-a constituit parte civilă, astfel că inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.800 lei cheltuieli judiciare către stat.