Strada „Olteţ”, prima care intră în reabilitare

0
1265

Centrul istoric al Craiovei va intra în execuţie pe data de 15 octombrie. Constructorii îşi propun să reabiliteze măcar o stradă până la sfârşitul acestui an, urmând să reia munca pe şantier din primăvară. 

Deşi erau anunţate pentru data de 1 octombrie, lucrările de reabilitare a centrului istoric al Craiovei încep cu două săptămâni mai târziu, fiind programate acum pentru data de 15 octombrie. Constructorii spun că au mai întârziat deoarece a fost nevoie ca să se găsească soluţii pentru trafic. „Încercăm să facem în aşa fel încât să nu încurcăm foarte mult traficul, să lăsăm maşinile să mai circule prin centrul istoric. Am avut mai multe întâlniri cu autorităţile pe această temă şi acum mai trebuie să vedem cum procedăm cu riveranii, să le creăm acestora o posibilitate de a-şi parca maşinile”, a declarat Marian Petcu, directorul firmei Recon. La sfârşitul acestei săptămâni va avea loc o ultimă şedinţă de lucru împreună cu locatarii din centrul vechi care vor fi informaţi cum vor circula în următoarea perioadă.

Traficul nu va fi restricţionat total

Lucrările vor începe cu o singură stradă, şi anume cu strada „Olteţ”. Potrivit directorului Recon, reconstrucţia centrului vechi porneşte de aici întrucât este vorba de o arteră de o lungime apreciabilă. Al doilea avantaj ar fi acela că nu sunt multe case în zonă care ar putea aglomera şantierul, ştiut fiind faptul că proprietarii sunt obligaţi şi ei să înceapă, în paralel, refacerea faţadelor. «Vom începe cu strada „Olteţ” şi aleile din stânga şi dreapta ei, până la Piaţa Buzeşti. Am ales să pornim de aici deoarece este o stradă de o anumită lungime care ne permite să acţionăm pentru aşezarea şantierului, dar şi datorită faptului că nu sunt foarte multe imobile aici. Am studiat bine tot perimetrul centrului şi este cea mai bună decizie pentru a începe să lucrăm», a mai spus Marian Petcu.

Constructorii se aşteaptă la o lucrare dificilă

Constructorii se aşteaptă ca această lucrare să fie una foarte dificilă dat fiind faptul că este vorba şi de refacerea faţadelor de către proprietari care se va face în acelaşi timp cu reabilitarea infrastructurii. „O să ne încurce puţin proprietarii care vor începe şi ei să lucreze la casele lor. Dar avem grafice de lucru foarte exacte, ştim cum să acţionăm şi totul va fi bine, vom scoate la capăt această lucrare care este una extrem de dificilă. E vorba totuşi de o lucrare de artă, care trebuie să fie realizată foarte bine”, a mai spus Marian Petcu. Cât priveşte reţelele de utilităţi din subteran, amănunt care îi sperie de obicei pe constructori, s-ar părea că această problemă este rezolvată în centrul vechi. „Am avut mai multe întâlniri cu deţinătorii de utilităţi din zonă, în speţă cu furnizorii de apă şi gaze, pe ultima o vom avea chiar astăzi, şi nu cred că vor fi probleme cu ţevile din subteran”.

Granit în şase nuanţe de maro

Centrul istoric al Craiovei are o valoare de 70 de milioane de lei, dintre care 60 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile, iar restul de la bugetul de stat şi cel local, Primăria Craiova contribuind aici cu suma de 1,23 milioane de lei. Lucrarea va dura 25 de luni, din momentul în care va începe, şi se va reabilita toată infrastructura străzilor care înconjoară „Lipscaniul”, acesta fiind considerat inima centrul vechi al Craiovei. Potrivit proiectului, se vor schimba toate reţelele de utilităţi din subteran, iar peste ele se vor monta numai plăci de granit, în şase nuanţe de maro, zona urmând să fie folosită numai pentru pietoni după terminarea lucrărilor. Centrul vechi va avea două intersecţii principale, Piaţa Buzeşti (în zona BancPost ) şi Piaţa Femina, care vor fi decorate cu statuete şi fântâni muzicale.