Nu acorzi prioritate de trecere, ești sancționat

0
194
În cursul zilei de ieri, între orele 07:00-10:00 și 17:00-20:00, polițiștii  din cadrul Serviciului Rutier Dolj, Biroului Rutier Craiova și cei din cadrul structurilor de poliție rutieră din județ au fost prezenți în teren și au desfășurat acțiuni pentru siguranţa traficului rutier. Au fost aplicate amenzi contravenționale în cuantum de aproximativ 35.000 de lei.
La nivelul județului, polițiștii au acționat pentru depistarea conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a străzii sau vehiculelor care au acest drept. “În cadrul activităților desfășurate, au fost aplicate aproximativ 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 35.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 16 permise de conducere și retrase patru certificate de înmatriculare. În timpul acțiunilor, o femeie, în vârstă de 45 de ani, din municipiul Craiova, care conducea un autoturism pe strada “Caracal” din localitate, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a străzii. Aceasta  a fost sancționată contravențional conform prevederilor OUG 195/2002. De asemenea, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 60 de zile”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.