Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat , la Kanal D, conform edupedu.ro, în contextul începerii școlilor săptămâna viitoare că ”Nu suntem pregătiți din perspectiva predării online”. De asemenea, acesta a mai spus că „ pe 9 septembrie vom anunța rata de vaccinare în rândul personalului din învățământ”.
Sorin Cîmpeanu a precizat că susține începerea anului școlar în mod fizic: „Suntem mai bine pregătiți decât anul trecut, dar nu suntem pregătiți din perspectiva predării online, motiv pentru care ministrul educației, eu, atât timp cât am decizia, o să insist pentru prezență fizică în școli”. Acesta a mai spus, în legătură cu rata de vaccinare a personalului din învățământ, că ”Noi, la rândul nostru, Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare județene, solicităm raportări zilnice cu privire la pregătirea școlilor, inclusiv mâine o să facem public, cel târziu, rezultatul actualizat al ratei de vaccinare în rândul personalului din învățământ”. Acesta a mai completat că „Riscul nu poate fi eliminat complet. Riscul însă trebuie să fie gestionat. Dacă nu putem să avem doar avantaje, atunci împreună cu cei îndreptățiți să se pronunțe în domeniul sanitar – INSP, Ministerul Sănătății, CNSU – am luat această decizie de a deschide toate școlile cu prezență fizică și de a le păstra deschise pe toate până la incidența ratei de 6 la mie”.