Teatrul Colibri Craiova, cu două premiere în festival la Cluj-Napoca

0
597

După maratonul celor peste 300 de evenimente din cadrul Puppets Occupy Street Masquerade Edition 2020, Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova pornește la drum, pentru (re)întâlnirea cu publicul clujean, în cadrul Festivalului stradal WonderPUCK, la care este prezent pentru al treilea an consecutiv.

La invitația Teatrului de Păpuși Puck din Cluj-Napoca, Teatrul Colibri participă în premieră cu spectacolul Cântăreții din Bremen și cu păpuși supradimensionate create în Festivalul Puppets Occupy Street, la cea de-a patra ediție WonderPUCK, în perioada 11 – 13 septembrie 2020.

Cu momentul artistic Păpuși gigant se va deschide oficial festivalul clujean vineri, 11 septembrie, în Piața Unirii, la ora 16:30. Trei ore mai târziu, la 19:30, vor urca pe scenă, în aer liber, Cântăreții din Bremen ai Teatrului Colibri. Spectacolul este o dramatizare de Patrel Berceanu după Fraţii Grimm, în regia lui Valentin Dobrescu, cu actorii Ionica Dobrescu, Adriana Ioncu, Alla Cebotari, Daniel Mirea, Geo Dinescu, Marin Fagu. Muzica este semnată de Alin Macovei – Moraru, iar scenografia este o creație Mirela Tofan Dore.

Păpușile supradimensionate, marca Puppets Occupy Street, vor fi prezente în Piața Unirii din Cluj-Napoca pe tot parcursul Festivalului WonderPUCK – ediția a IV-a.

Deși în premieră la Cluj, păpușile care au făcut celebre paradele din șase ediții  Puppets Occupy Street, nu sunt pentru prima dată în deplasare în țară. În decembrie 2019 au făcut senzație în cadrul evenimentului „Brașov, oraș de poveste“.