Despre Piţurcă şi Bancu…

0
2453

Invitat la o emisiune tv, fostul antrenor al Universităţii Craiova, Victor Piţurcă, a ţinut să precizeze că eşecul său în Bănie a fost provocat de mentalitatea precară şi de superficialitatea jucătorilor. Fără a le ţine apărarea alb-albaştrilor, ale căror carenţe în pregătire şi în evoluţii le-am subliniat de câte ori a fost cazul, Piţurcă ar fi trebuit să explice de ce la începutul mandatului vorbea de Champions League şi alte performanţe, iar când nu i-a ieşit pasenţa a dat vina pe valoarea lotului, pe lipsa transferurilor, pe mentalitate, etc.

„În ziua de azi, jucătorilor noștri le place să vină o oră la stadion și să plece acasă. Dacă se poate, să le dai și o zi pauză. Nu mai există muncă. Sigur, au venit antrenori mulți din Italia, care vin la stadion o oră și pleacă acasă. Eu, când am mers la Craiova, erau unii jucători supărați și vorbeau cu patronul, iar patronul le dădea dreptate.  Cum, domnule, 3 antrenamente? Băi fraților, trebuie să ajungeți sus. Eu vreau să ajungem în grupele Ligii, să facem treabă. Ei voiau cu poezie, îi batem pe Mediaș, pe Botoșani și gata, suntem mari”, a spus Pițurcă, în cadrul emisiunii ”Fotbal Club” de la Digi Sport.

Pentru Piţi au vorbit rezultatele şi jocul, la Craiova

Cert este că dacă şi Victor Piţurcă s-ar fi înscris în media de puncte pe care au avut-o  Cornel Papură şi Cristiano Bergodi pe parcursul sezonului trecut, atunci Universitatea Craiova ar fi fost campioană. Faptul că nu a ştiut să-şi apropie vestiarul şi să-i facă pe jucători să se antreneze şi să evolueze cu plăcere este încă şi mai grav decât jocul etalat de echipă şi rezultatele pe care le-a avut Piţi la Universitatea. Cele două meciuri cu FCSB, cel de la Cluj, dar şi cele cu Iaşi, Voluntari, Clinceni, Astra, Sepsi şi îndeosebi cel cu Chindia i-au spulberat de-a dreptul aura de salvator, cu care Piţi revenise în Bănie. Vestiarul gestionat prost, jocul modest, forma slabă a unor jucători importanţi, rezultatele mult sub aşteptări au fost suficiente motive pentru ca fostul selecţioner să nu mai aibă credit în Bănie. Când a părăsit Universitatea Craiova, unilateral, dat afară, sau de comun acord, fiindcă nimeni nu s-a convins până acum de modalitatea despărţirii, Victor Piţurcă a motivat separarea prin lotul modest de care a avut parte, despre care spunea că nu poate nici măcar să se lupte pentru titlu, cu atât mai puţin să-l şi obţină. Ori, Ştiinţa a fost la o oră de titlul de campioană, jocul echipei şi rezultatele fiind mult mai bune cu Papură sau Bergodi.

Şi nu a fost deloc OK nici modul cum l-a “recomandat” Piţi pe tânărul Octavian Popescu fraţilor Becali, acesta ajungând ulterior la FCSB. A fost în primul rând vina clubului din Bănie că l-a pierdut, dar Piţi putea să se limiteze la pagubele produse deja…

Cea mai mare realizare a lui Victor Piţurcă, una deloc de neglijat, este contribuţia la schimbarea suprafaţei de joc de pe arena „Ion Oblemenco”. Probabil că fără intervenţiile şi insistenţele sale, alb-albaştrii ar fi evoluat şi acum pe un gazon sfoiegit, unde nisipul ţâşnea la orice atingere a mingii, iar mirosul te sufoca pur şi simplu.

Despre rezultatele lui Piţurcă în postura de antrenor (nu de selecţioner) am mai vorbit şi cu cu greu le putem analiza, fiindcă a avut rar astfel de job, iar trofeele aproape că lipsesc. I-am lăudat mandatele de selecţioner, în condiţiile unor comparaţii care-l avantajau, fiindcă pe naţională au trecut aproape numai ignoranţi. Când însă vedem că se poate şi altfel, cu Mirel Rădoi, adică şi cu un joc curajos, şi obţinând rezultate, chiar cu o generaţie inferioară celor de care a beneficiat Piţurcă, atunci putem pune sub semnul întrebării şi rezultatele sale la cârma naţionalelor (Piţi a antrenat şi la tineret, unde n-a scos niciun punct, la un turneu final disputat chiar în România, în timp ce Rădoi a dus naţionala în semifinalele Euro U21 de anul trecut, di Italia).

Bancu, luat în colimator şi de Piţi

Victor Piţurcă, la fel ca restul comentacilor, l-a desfiinţat pe Bancu, după meciul cu Austria. „Bancu a fost foarte slab. A fost depășit în ultimul timp, și când eram eu la Craiova. El e fundaș stânga, joacă acolo, ce să fie altceva? Ar putea vreodată să joace în locul lui Mihăilă? Nu, e fundaș stânga. Iar acolo ai nevoie de jucători care să nu-ți greșească. Fundașii ăștia sunt, cei pe care i-a luat și Mirel Rădoi. Nu știu dacă Mario Camora ar trebui convocat. El e printre cei mai buni din Liga 1, dar decizia rămâne la Rădoi”, a declarat Pițurcă.

E evident că Bancu nu are neapărat calităţi de fundaş, procedeele de deposedare sunt neconvenţionale şi are lacune şi la poziţionare, mai şi greşeşte, chiar decisiv, în unele momente. El nu a fost crescut ca un fundaş, în fişa postului a fost trecut târziu acest post. De altfel, el nu a făcut nici măcar juniorat, avansând la ligile judeţene, unde juca şi se antrena „după ureche”. Totuşi, aşa slab cum este considerat, a fost folosit fundaş stânga la Craiova de: Mangia, Papură, Piţurcă şi Bergodi, iar la naţională de: Daum, Contra şi Rădoi. Atunci, aşa slab cum este catalogat, Bancu este cea mai bună variantă pe acest post din România, şi în acelaşi timp, calităţile sale l-au ajutat să se adapteze şi să acopere şi acest post, versatilitatea sa l-a ajutat să se impună. Ca să nu mai aducem în discuţie aportul său ofensiv, unul extrem de cosistent. Numai bara provocată cu Irlanda de Nord, ori penalty-ul scos cu Norvegia sunt faze care se relevă fără a zăbovi prea mult pe evoluţiile sale. Păi l-a văzut cineva pe Burcă în jumătatea austriecilor? S-a apărat Coman în vreun moment aşa cum a făcut-o Deac, atât cât a jucat, în banda opusă? Nedrept este ca Bancu să fie înfierat şi atunci când nu greşeşte. La faza din care austriecii au egalat la 1, Coman nu coboară cu fundaşul dreapta, iar Creţu îşi pierde adversarul direct, care marchează,  şi toată lumea l-a arătat cu degetul pe „Bancone”. N-a fost evoluţia sa una prea bună, dar toţi „specialiştii” au luat un rahat în gură şi nu-l leapădă defel. Cum să te entuziasmezi de evoluţia lui Creţu, când el e principalul vinovat la primul gol, iar evoluţia sa a fost una sub media echipei? Nu l-a văzut nimeni precipitat sau chiar pierdut când avea de gestionat un presing agresiv? Nu l-a văzut nimeni faultând în exces, încât a avut noroc că nu a fost eliminat devreme? Două respingeri în aut, trei pase bune şi un duel câştigat îl fac soluţie pentru acest post, îl transformă în “marea descoperire a lui Rădoi”?

PS – Bancu este luat în colimator şi întors pe toate părţile şi pentru că evită să răspundă, îşi vede de treabă. Dacă intrau aceşti „specialişti” în vizorul lui Alibec, Tătăruşanu sau Dragoş Grigore, nu prea mai aveau grai pentru a-i critica şi a doua oară.