„Bifează” al treilea dosar la DNA Craiova: Consilieră de la APIA Dolj trimisă în judecată pentru infracţiuni de corupţie

0
386

dnaProcurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a două femei, pentru infracţiuni de corupţie având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Pentru una dintre inculpate, Mihaela Bunciu (fostă Pîrvănuşi), consilier superior în cadrul APIA –Centrul Judeţean Dolj, este al treilea dosar în care este trimisă în judecată de procurorii anticorupţie, într-unul fiind complice al Mariei Schutz, a cărei fină este. Toate cele trei dosare se află acum pe rolul Tribunalului Dolj.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat, ieri, că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatelor Floarea Roşca, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, uz de fals şi fals în declaraţii în formă continuată şi Mihaela Bunciu (fostă Pîrvănuşi), consilier superior în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Dolj, la data faptei, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. În rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „în perioada 2011-2014, inculpata Roşca Floarea, a solicitat şi a obţinut pe nedrept, de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Dolj, prin folosirea de documente false, fonduri nerambursabile din bugetul naţional şi bugetul Uniunii Europene, în valoare totală de 167.033,87 lei. În cursul anului 2011, inculpata Roşca Floarea a depus la Primăria comunei Gighera, judeţul Dolj, un contract de arendă pe care chiar ea îl falsificase, pentru a fi înscris în registrul de arendă. În scopul obţinerii de subvenţii de la A.P.I.A. – Centrul Judeţean Dolj, aceasta a completat şi semnat pe proprie răspundere declaraţia de suprafaţă – 2011 pentru suprafaţa de 68,52 ha pe care nu o deţinea în mod real şi a declarat pe proprie răspundere, la aceeaşi primărie, că foloseşte respectiva suprafaţă. În aceeaşi perioadă, inculpata Roşca Floarea a beneficiat de ajutorul inculpatei Bunciu Mihaela (fostă Pîrvănuşi) care, în calitate de consilier superior în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Dolj, a ajutat-o cu prilejul administrării celor patru cereri unice de plată pe suprafaţă, deşi documentele doveditoare cu privire la suprafeţele declarate, depuse de inculpata Roşca Floarea la dosare erau false, inexacte şi incomplete”, după cum se arată în comunicatul DNA. Întrucât prejudiciul a fost recuperat în totalitate, în cauză nu s-a impus luarea măsurilor asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, instanţă unde Mihaela Bunciu mai este inculpată, sub aceleaşi acuzaţii, în alte două dosare. Într-unul îi este parteneră fosta lideră a femeilor din PSD Dolj, Lili Maria Schutz, a cărei fină este, iar în cel de-al doilea femeia este inculpată alături de Floarea Roşca şi de Gina Ghiţă, tot pentru fraude cu fonduri europene. Nici unul din dosare nu a fost finalizat.