În data 08.08.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, au efectuat formalitățile de control aproximativ 101.000 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 32.300 mijloace de transport (dintre care 7.900 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 53.700 persoane cu 17.700 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 47.300 persoane cu 14.600 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 41.300 de persoane şi 17.600 de mijloace de transport (3.000 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 23.000 de persoane cu 10.600 mijloace de transport.
Poliția de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:
- 57 fapte ilegale (23 infracţiuni şi 34 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 142.400 lei;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 11.800 lei.
- nu s-a permis intrarea în ţară a 69 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 14 cetăţeni români din diferite motive legale.